Parchetul General a clasat dosarul în legătură cu minimalizarea Holocaustului de către AUR

Parchetul General a clasat dosarul în legătură cu minimalizarea Holocaustului de către AUR

Parchetul General a clasat dosarul în care s-au efectuat cercetări in rem în legătură cu afirmaţia AUR prin care se minimaliza Holocaustul.

După patru luni de cercetări, Parchetul General a închis acest dosar, pe motiv că "fapta nu există".

"Cu referire la solicitarea adresată instituţiei noastre, vă comunicăm că, în dosarul care face obiectul cererii dumneavoastră, prin Ordonanţa din 18 aprilie 2022, a fost dispusă soluţia clasării în considerarea faptelor, respectiv in rem, sub aspectul infracţiunii prev. de art.6 alin.1 din OUG nr. 31/2002, constatându-se incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut la art.16 alin.1 lit.a) Cod de procedură penală (fapta nu există)", se arată într-un răspuns al Parchetului General la solicitarea AGERPRES.

Pe 6 ianuarie, Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în legătură cu un comunicat de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat 'Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!', în care au fost efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta - minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia.

Art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 prevede: "Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Pe 3 ianuarie, Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis un comunicat de presă în care solicita ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 - 2022 şi în anii care vor urma.

De asemenea, AUR susţinea că, în ultimii ani, se constată o "acţiune sistematică de subminare" a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor "teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională".

Ulterior, pe 4 ianuarie, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a condamnat vehement "atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o 'temă minoră' de abordat în sistemul educaţional din România". AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski