Parchetul General: Propunerile MJ de modificare a codurilor penale - oportune și în acord cu deciziile CCR

Parchetul General: Propunerile MJ de modificare a codurilor penale - oportune și în acord cu deciziile CCR

Parchetul General apreciază ca oportune și în acord cu deciziile Curții Constituționale propunerile ministrului Justiției, Tudorel Toader, de modificare și completare a Codurilor penale și a Legii privind executarea pedepselor.

"În urma analizei și studiului proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiției ca fiind oportune și în acord cu deciziile Curții Constituționale", se arată într-un comunicat al Parchetului General remis miercuri AGERPRES.

Parchetul General anunță că a formulat un punct de vedere ce conține observații preponderent de tehnică legislativă.

"Ministerul Public își exprimă convingerea că forma promovată de către autorul propunerii de act normativ va fi agreată și de ceilalți actori implicați ulterior în procesul de legiferare", mai spune Parchetul General.

La începutul lunii aprilie, Tudorel Toader a anunțat că a trimis la CSM, PÎCCJ, DNA și DIICOT proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale pentru punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale.

"Este vorba de legea de modificare a Codului penal și de procedură penală pentru punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale, dar și transpunerea unei directive din 2014 privind confiscarea extinsă. În cazul directivei era depășit termenul de transpunere, ne-a notificat Comisia și ne-a băgat în procedură prealabilă de infringement", declara atunci ministrul Justiției.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...