Parlamentul britanic a aprobat proiectul de lege ce permite guvernului activarea procesului ieșirii Regatului Unit din UE

Parlamentul britanic a aprobat proiectul de lege ce permite guvernului activarea procesului ieșirii Regatului Unit din UE

Parlamentul britanic a aprobat luni seara proiectul de lege privind Brexitul, fapt care va permite guvernului condus de conservatoarea Theresa May să activeze procesul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), transmit agențiile internaționale de presă.

Camera Lorzilor a acceptat legea așa cum a fost votată în cursul serii și de Camera Comunelor , fără amendamentele pe care le introdusese cu câteva zile în urmă ce vizau protejarea celor trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Regatul Unit și acordarea ultimului cuvânt parlamentului în privința acordului final cu Bruxelles-ul.

Cu 274 de voturi pentru și 135 contra, parlamentarii au renunțat la amendamentul privind cetățenii europeni, în timp ce cu 274 de voturi pentru și 118 împotrivă au eliminat cel de-al doilea text, care prevedea că parlamentul poate respinge viitorul acord negociat cu UE, transmite EFE.

Purtătoarea de cuvânt a opoziției laburiste în Camera Lorzilor, Dianne Hayter, a declarat că formațiunea sa a renunțat să prelungească procedura de adoptare a legii odată ce majoritatea conservatoare din Camera Comunelor a arătat clar că "Guvernul nu va ceda".

În ultimele zile s-a speculat că șefa guvernului ar putea activa chiar marți articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care declanșează Brexitul, însă purtătorul său oficial de cuvânt a exclus această variantă luni după-amiaza.

Acesta a indicat că Theresa May va aștepta să facă acest pas până la finalul lunii, termenul maxim pe care ea însăși l-a fixat pentru a notifica Bruxelles-ul privind ieșirea Regatului Unit din UE.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

3 VIDEO Au început să se dea în gât! „Și i-a dat în cap cu dosarul” / Înregistrări din sala de judecată / Șefa Curții de Apel a spus că judecătoarea care …

4 Explodează Omerta patronată de Savonea? / Aproape 200 de magistrați, cu nume și prenume, mesaj de solidaritate cu judecătorii și procurorii care au făcu…

5 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …