Parlamentul de la Chişinău a decis eliminarea taxelor pentru mărfurile din Transnistria

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat un proiect de lege care prevede eliminarea taxelor pentru mărfurile provenind din regiunea separatistă Transnistria, informează site-ul Unimedia.

Parlamentul de la Chişinău a decis eliminarea taxelor pentru mărfurile din Transnistria

Autorităţile de la Tiraspol denunţau taxele şi accizele impuse de Chişinău, avertizând cu măsuri similare.

Vineri, Guvernul Republicii Moldova a promis rezolvarea urgentă a problemelor locuitorilor comunei Doroţcaia, aflată sub autoritatea Chişinăului, în contextul în care localnicii au avertizat că vor organiza un referendum pentru trecerea sub autoritatea regiunii separatiste Transnistria. "Guvernul de la Chişinău va aborda în mod prioritar problemele stringente ale locuitorilor din Doroţcaia. Aceste probleme vor fi discutate în cursul întâlnirii între vicepremierul moldovean Evgheni Karpov şi negociatorul-şef al Transnistriei, Nina Ştanski", a declarat George Bălan, şeful Biroului moldovean al Reintegrării, citat de Itar-Tass.

Locuitori din satul Doroţcaia, situat în raionul Dubăsari, aflat sub jurisdicţia Chişinăului, ameninţă cu organizarea unui referendum în vederea trecerii în subordinea Administraţiei separatiste de la Tiraspol, considerând că astfel vor avea acces la terenurile agricole din regiune.

Sute de persoane au protestat la Doroţcaia, cerând acces la terenurile agricole pe care le deţin în regiune, aflate sub controlul forţelor regimului separatist transnistrean. Potrivit Unimedia, protestatarii s-au pronunţat în favoarea organizării unui referendum privind trecerea localităţii sub jurisdicţia Tiraspolului. Ei sunt nemulţumiţi şi de pensiile considerate mici, precum şi de taxele prea mari.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor