Parlamentul European estimează la 5 milioane de euro prejudiciul în scandalul presupuselor angajări fictive făcute de Marine Le Pen

Parlamentul European estimează la 5 milioane de euro prejudiciul în scandalul presupuselor angajări fictive făcute de Marine Le Pen

Parlamentul European estimează la aproape cinci milioane de euro potențialul său prejudiciu în scandalul privind angajarea fictivă a asistenților eurodeputaților Frontului Național (/FN/extrema dreaptă), al cărui lider este Marine Le Pen, în perioada 2012-2017, relatează AFP, citând surse apropiate de acest dosar.

Această estimare, 4.978.122 de euro la 21 aprilie, este o "actualizare" după descoperirea unor "elemente noi" în dosar în ultimele luni și poate încă să evolueze, scrie într-o notă adresată judecătorilor de instrucție avocatul Parlamentului European, Patrick Maisonneuve, a precizat una dintre surse.

Contactat de AFP, avocatul a confirmat această informație.

O estimare precedentă a parlamentului, făcută în septembrie 2015, evalua acest prejudiciu potențial la 1,9 milioane de euro.

La sfârșitul lunii ianuarie, Parlamentul European îi somase pe Marine Le Pen și Frontul Național să ramburseze 340.000 de euro, plătiți ca salarii asistenților unor europarlamentari ai FN, suspectați că au profitat de angajări fictive.

În nota transmisă în această săptămână, 17 deputați europeni ai Frontului Național sunt vizați — uneori pentru mai mulți asistenți — între care și candidata la prezidențiale a partidului de extremă dreaptă, Marine Le Pen, calificată pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța.

"Constat că aceste încălcări ale secretului instrucției urmează o sincronizare perfectă", a reacționat avocatul liderei FN, Rodolphe Bosselut, fără să facă alte comentarii, în timp ce candidata trebuie să se confrunte în 7 mai la urne cu centristul Emmanuel Macron.

Parlamentul European a lansat deja proceduri de recuperare pentru un total de 1,1 milion de euro privind șase eurodeputați, între care Marine Le Pen (340.000 de euro), proceduri contestate de aleșii FN în tribunale europene.

În ancheta instruită la Paris, judecătorii caută să stabilească dacă partidul a pus în aplicare un sistem pentru a-și remunera angajații permanenți sau unele cadre cu fonduri publice ale Parlamentului European, făcându-i să fie remunerați ca asistenți ai eurodeputaților săi.

Ei au audiat deja doi asistenți, între care șefa de cabinet al Marinei Le Pen la Frontul Național, Catherine Griset, pentru abuz de încredere. Judecătorii au cerut de asemenea Parlamentului European să ridice imunitatea Marinei Le Pen, care a refuzat să dea curs unei convocări în vederea posibilei sale audieri pentru abuz de încredere în 10 martie cu privire la salariile achitate șefei sale de cabinet.

Marine Le Pen neagă orice neregulă, denunțând o "luptă politică" împotriva ei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

2 Ponta, lângă Makaveli la negocierile cu parlamentari care au plecat din partidele POT și SOS

3 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf

4 Ucrainenii au publicat imagini cu grupuri de asalt rusești formate din femei

5 Unul dintre cele mai misterioase locuri de pe pământ și secretele sale. Unde se află Area 51 a Egiptului și ce se ascunde în adâncurile pământului