Parlamentul ucrainean aprobă reforme ale sistemului judiciar

Parlamentul Ucrainei a aprobat marţi un proiect de lege care restabileşte o comisie specială pentru numirea judecătorilor, subliniind că prevederile legii sunt în conformitate cu recomandările donatorilor occidentali, relatează Reuters.

Comisia este însărcinată cu examinarea viitorilor judecători pentru a se asigura că sunt cetăţeni respectabili şi calificaţi pentru funcţiile lor, însă activitatea comisiei a fost suspendată printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale în 2019.

Aliaţii occidentali ai Ucrainei au dorit ca reprezentanţii lor să fie implicaţi în restabilirea comisiei pentru a se asigura că procesul a fost transparent şi onest şi au dorit ca aceştia să aibă votul decisiv împotriva candidaţilor pe care ei îi consideră nepotriviţi, prevedere care nu era inclusă în proiectul iniţial.

În cursul celei de-a doua lecturi, finale, Parlamentul a aprobat un amendament la proiectul de lege care conferă experţilor internaţionali un vot decisiv în selecţia candidaţilor pentru comisia specială.

Totodată, Parlamentul ucrainean a aprobat în lectură finală o lege care prevede pedepse cu închisoarea pentru oficialii care dau declaraţii de avere false.

Această lege a fost o condiţie pentru ca guvernul să poată obţine credite suplimentare de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în cadrul unui nou acord de împrumut de 5 miliarde de dolari cu FMI. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu