Patru partide ar accede în parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri în Republica Moldova

Patru partide ar accede în parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri în Republica Moldova

Patru partide ar accede în parlamentul de la Chişinău dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, relevă datele unui sondaj făcut public luni de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, potrivit mass-media moldovene.

Acestea sunt Partidul proprezidenţial Socialist (de stânga, prorus), creditat cu 31,4% din intenţiile de vot, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al premierului Maia Sandu, cu 16,5%, Partidul Platforma Dreptate şi Adevăr (PPD), cu 7,3%, şi Partidul Democrat, care s-a debarasat de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, cu 6,9% din preferinţe.

Circa 18% dintre cei intervievaţi nu ştiu cu cine să voteze, iar alte 9% nu vor participa la vot.

Conform aceluiaşi sondaj, Igor Dodon, Maia Sandu şi Andrei Năstase se află în continuare în topul politicienilor cu cea mai mare încredere în rândul cetăţenilor moldoveni, informează Unimedia.

Astfel, conduce detaşat în clasamentul încrederii preşedintele prorus Igor Dodon, cotat cu 36%, el fiind urmat de premierul Maia Sandu, care se bucură de 21,9%, de ministrul de interne Andrei Năstase, cotat cu 10,4%, de preşedintele parlamentului, Zinaida Greceanîi, cu 7,9%, şi de liderul PD, Pavel Filip, cu 5,7%.

După 100 de zile de la constituirea coaliţiei dintre socialişti şi Blocul ACUM aproximativ un sfert dintre cetăţenii Republicii Moldova sunt mulţumiţi într-o măsură mai mare sau mai mică de felul în care este guvernată republica, notează Radio Chişinău.

Aproximativ 45% din cei chestionaţi consideră că reformele din Republica Moldova sunt eficiente, iar 52% le consideră ineficiente. Potrivit unui sondaj similar realizat în noiembrie 2018, 35% considerau că reformele sunt eficiente, iar 62% aveau o opinie negativă în această privinţă, aminteşte postul de radio citat.

Conform actualului sondaj, majoritatea persoanelor intervievate (60%) consideră că situaţia din interiorul ţării evoluează într-o direcţie greşită, în timp ce doar 24% consideră că lucrurile merg într-o direcţie corectă.

Circa 75% dintre moldoveni apreciază negativ schimbările care s-au produs în reformarea sistemului justiţiei. Aproximativ 69% consideră că nici în ceea ce priveşte activitatea autorităţilor publice centrale situaţia nu s-a schimbat în bine. Aproape 65% au o atitudine negativă faţă de acţiunile guvernului referitor la sistemul de pensii, iar 64% faţă de sfera economică.

Schimbări în bine s-au înregistrat în domeniul politicii externe (46%), în reforma sistemului electoral (42%), în activitatea autorităţilor publice locale (37%), în sistemul medical (36%) şi în învăţământ (35%).

Studiul a fost iniţiat şi desfăşurat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova în perioada 11-20 septembrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.189 de persoane din 88 de localităţi, cu o marjă de eroare plus/minus 3%. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...