Pe 16 februarie, „ziua invaziei” în Ucraina, Rusia închide mari zone din Marea Barents, la nord de Norvegia

Pe 16 februarie, „ziua invaziei” în Ucraina, Rusia închide mari zone din Marea Barents, la nord de Norvegia

Autoritățile ruse din domeniul aviației au emis duminică mai multe notificări NOTAM (Notice to Airmen) pentru săptămâna aceasta, prin care avertizează privind închiderea navigației aeriene și maritime în mai multe zone din Marea Barents.

Potrivit publicației norvegiene, Barents Observer, zona principală, care urmează să fie închisă, are o lungime de aproximativ 650 km și se întinde de la Insula Kolguyev în est, până la câteva zeci de mile marine dincolo de linia de demarcație maritimă cu Norvegia.

Doar un coridor îngust pentru trafic naval a rămas deschis de-a lungul coastei Peninsulei Kola.

Pe lângă alertarea aviației civile, Administrația Portuară a nord-vestului Rusiei, situată la Murmansk, a emis avertismente de coastă (PRIP) pentru navigatorii din zonele aflate până la longitutinea de 23°E (unde apele Mării Barents se întâlnesc cu cele ale Mării Norvegiei), fiind inclusă și o parte din Zona Economică Exclusivă norvegiană.

Avertizarea este activată pentru perioada 16 – 19 februarie, în intervalul orar 7:00 - 13:00 - cât durează lumina zilei în această perioadă a anului. Potrivit alertei de navigație vor fi executate „lansări de rachete”.

Au fost emise avertismente de coastă și pentru alte zone din estul Mării Barents și din Marea Albă, suprafață totală închisă în cursul săptămânii viitoare, fiind de peste 200.000 kmp.

„Suntem la curent cu avertismentul NOTAM. Este notificat prin canalele stabilite pentru aviația internațională”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate norvegiene, Preben Aursand, într-un interviu telefonic cu Barents Observer.

Deși există foarte puține linii de contact militar direct între statele NATO și Moscova, Cartierul General Norvegian de lângă Bodø menține discuții regulate prin Skype cu Cartierul General al Flotei ruse de Nord din Severomorsk.

Aursand a precizat că nicio informație despre aceste activități nu a fost furnizată, de data aceasta, direct prin canalul militar-militar.

„Avertismentele sunt în apele internaționale și Rusia nu încalcă dreptul internațional. Dar, ne așteptăm să asigure securitatea în zonă.”

Aursand nu a speculat ce fel de lansări de rachete militare vor avea loc. „Vom monitoriza activitățile”, a declarat oficialul.

În mod normal, atunci când o rachetă spațială civilă cu sateliți la bord este lansată de la cosmodromul Plesețk, în direcția nord-vest către orbită, este închisă, la nord de Peninsula Kola, o zonă mult mai mică și, posibil, zona este extinsă în nordul arctic pe direcția insulelor Svalbard, potrivit publicației norvegiene.

Dimensiunea enormă a alertei militare pentru Marea Barents și Marea Albă ar putea fi un indiciu că urmează să fie lansate rachete cu rază lungă de acțiune. Anterior, la testarea rachetelor navale de croazieră hipersonice Zirkon, au fost închise pentru aviația civilă și transportul maritim, zone aflate atât la sud, cât și la nord de Peninsula Kola.

O altă posibilitate este testarea uneia sau mai multor rachete nucleare balistice de pe submarine sau chiar un exercițiu la scară largă pentru triada de forțe nucleare cu lansări de rachete balistice de pe ambele submarine, cosmodromul Plesețk, aflat la sud de Arhanghelsk și rachete de croazieră nucleare lansate de pe bombardiere strategice.

Ultima dată, când Rusia a efectuat un exercițiu masiv cu forțele nucleare, a fost în octombrie 2019, exercițiul Grom-19.

Unul dintre avertismentele NOTAM este pentru o locație la 83°N (nord-vest de arhipelagul Novaia Zemlya), în Oceanul Arctic, o zonă, în care, de regulă, cade cea de-a doua treaptă a unei rachete balistice aflată pe o traiectorie spre Orientul Îndepărtat al Rusiei.

În primele zile din ianuarie, Rusia a anunțat că exercițiul „Grom”, cu participarea triadei nucleare, este planificat pentru începutul acestui an.

Închiderea Mării Barents, de către Rusia, are loc pe fondul tensiunilor asupra Ucrainei, în timp ce atât oficialii de la Moscova, cât și cei occidentali fac eforturi pentru soluții diplomatice.

CIA a transmis, sâmbătă, că Rusia ar putea începe invazia Ucrainei miercuri - 16 februarie. Deja, mai multe ambasade occidentale au început în acest weekend evacuarea personalului, scrie defenseromania.ro .



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”