Pentagonul publică o listă de companii care ar avea legătură cu armata chineză

Pentagonul publică o listă de companii care ar avea legătură cu armata chineză

Pentagonul a publicat o listă de 20 de companii, între care gigantul de telecomunicaţii Huawei, pe care le consideră că ar avea legături cu armata chineză, într-un nou episod al bătăliei economice între Washington şi Beijing, relatează media americane, citate de AFP.

Cunoscutul furnizor de produse de supraveghere video Hikvision figurează de asemenea pe această listă cuprinsă într-o scrisoare adresată parlamentarilor americani datată miercuri, conform agenţiei Bloomberg.

'Într-un moment în care Republica Populară Chineză încearcă să bruieze liniile între sectoarele civil şi militar, 'a-ţi cunoaşte furnizorul' devine o problemă de o importanţă crucială', menţionează purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Rath Hoffman, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, lista include companii 'care aparţin sau sunt controlate de guvernul, armata sau industria de apărare chineze'.

'Considerăm această listă drept un instrument util pentru guvernul american, investitori, instituţiile de cercetare, iar toţi partenerii similari manifestă vigilenţă la încheierea acordurilor cu aceste entităţi', a adăugat el.


Tensiunile între Washington şi Beijing s-au accentuat în urma pandemiei de COVID-19 în mai multe domenii, inclusiv comerţul. Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat luna aceasta ameninţările de a suspenda toate relaţiile, inclusiv cele economice, cu Beijingul.

Înainte de pandemie, primele două puteri economice din lume reuşiseră să ajungă la un armistiţiu în războiul comercial dintre ele, marcat de taxe vamale reciproce punitive.

La mijlocul lunii iunie, Washingtonul a relaxat uşor ultimele sancţiuni adoptate luna precedentă împotriva Huawei pentru a-şi proteja propriile interese în implementarea tehnologiilor 5G.

Administraţia Trump percepe Huawei ca pe o ameninţare la securitatea naţională americană, acuzând compania de complicitate cu autorităţile chineze, ceea ce gigantul tehnologic neagă categoric.

SUA suspectează compania de spionaj în beneficiul Beijingului şi depun eforturi pe lângă aliaţii lor pentru a împiedica Huawei să intre pe pieţele lor cu tehnologia 5G.

Huawei nu a reacţionat imediat la publicarea acestei liste, la fel ca celelalte companii citate, inclusiv Hikvision.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

3 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

4 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

5 „Este cea mai letală forță de luptă de pe planetă și o vom păstra așa”