Pentagonul publică un nou set de documente despre OZN-uri. Imagini și mărturii: „Sferă asemănătoare plasmei” care își schimbă forma și strălucirea

Pentagonul a făcut public vineri, 12 iunie, un nou val de documente și materiale video referitoare la o biecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) , marcând a treia rundă de desecretizări din ultima lună.

Pachetul include 53 de documente și 10 imagini provenite de la agenții precum CIA, FBI, NASA și Departamentul Apărării, dar și șase înregistrări video și trei materiale audio furnizate de NASA, potrivit CBS News .

În imaginile publicate apar obiecte luminoase de tip „orb”, iar unele materiale sunt reprezentări artistice ale incidentelor raportate.

O parte dintre documente descriu întâlniri raportate de agenți federali în 2023, care au observat pe cer obiecte neobișnuite.

Într-unul dintre cazuri, un agent a mărturisit cum partenerul său i-a spus: „Are you seeing this?” („Vezi și tu asta?”), în momentul în care o sferă luminoasă a apărut pe cer.

Puncte luminoase, într-o mișcare „lină și silențioasă”

Materiale făcute publice vineri includ imagini surprinse de martori oculari, spre deosebire de cele anterioare , care sunt preponderent filmări militare . Printre ele se află un clip din iulie 2025, în care două puncte luminoase, descrise ca având o mișcare „lină și silențioasă”, asemănătoare unui zbor în formație, se deplasează sincron pe cer.

Un alt caz, surprins în octombrie 2024, arată o lumină care plutește deasupra unui lac, descrisă drept o „sferă asemănătoare plasmei” care își schimbă forma și strălucirea. Obiectul ar fi rămas staționar aproximativ 45 de minute înainte de a dispărea.

Documentele includ și relatări din vestul Statelor Unite, unde mai mulți agenți federali au observat grupuri de lumini care se deplasau coordonat sau obiecte care păreau să „emită” sfere mai mici.

De asemenea, printre materialele desecretizate se află documente istorice ale CIA din anii 1950, care concluzionau că „farfuriile zburătoare” nu reprezintă o amenințare directă, dar recomandau reducerea interesului public pe acest subiect pentru a evita exploatarea sa în scopuri propagandistice.

Un caz mai recent, din 2022, descrie un obiect cu formă neregulată observat în apropiere de Colorado, pentru care analiza preliminară sugerează cu probabilitate redusă o explicație naturală legată de reflexia luminii solare, însă incidentul rămâne neelucidat.

Obiectele zburătoare neidentificate au alimentat adesea imaginația. FOTO Shutterstock

Obiectele zburătoare neidentificate au alimentat adesea imaginația. FOTO Shutterstock

Publicarea acestor documente vine în urma unui ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, care obligă Pentagonul să facă mai transparente informațiile referitoare la fenomenul OZN. Secretarul Apărării a declarat că decizia reflectă angajamentul administrației pentru „transparență fără precedent”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Țara a rămas a lor, chiar dacă nu mai sunt, oficial, la butoane...

2 „Ca pinguinii, admirau morbid prostia olguților”

3 Proiect de lege / Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

4 Păcăleala mâncării stradale din Beijing: „mătușa cu pulpe de gâscă” a recunoscut ce vindea, de fapt. Mii de clienți furioși

5 Efectul Bolojan asupra României! Rata anuală a inflației a urcat în luna mai la 10,9%!