Pentagonul studiază măsurile de ripostă după atacul asupra unui distrugător american în Marea Roșie

Statele Unite nu vor lăsa nepedepsit atacul cu rachete asupra unor nave militare americane în Marea Roșie, survenit duminică seară în apropierea coastelor Yemenului, a declarat marți un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.

Autoritățile americane nu au atribuit în mod explicit acest atac, dar au precizat că rachetele au fost lansate dinspre teritoriile controlate de rebelii houthi, sprijiniți de Iran. Cele două rachete nu și-au atins ținta, ambele explodând la contactul cu suprafața apei.

'Vom clarifica această chestiune' și 'vom lua măsurile care se impun', a declarat căpitanul Jeff Davis, care a menționat de asemenea că în prezent Pentagonul studiază măsurile 'de ripostă'. 'Ne vom asigura că oricine restrânge libertatea de navigație sau pune în pericol navele Marinei americane o face pe riscul său', a adăugat el.

Potrivit Pentagonului, prima rachetă a fost lansată în direcția distrugătorului USS Mason, care chiar a luat măsuri în vederea unei riposte, iar a doua a fost lansată o oră mai târziu într-o zonă unde se afla nava de asalt USS Ponce.

Acest atac survine la câteva zile după ce în aceeași zonă intens navigabilă a Mării Roșii o navă a Emiratelor Arabe Unite a fost lovită de rachete.

În conflictul armat din Yemen, Washingtonul susține coaliția condusă de Arabia Saudită, care luptă împotriva rebelilor houthi și a forțelor loiale fostului președinte Ali Abdallah Saleh.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce pregătește PSD!

2 VIDEO De auzit ce spune Dragnea despre cei din fruntea PSD...

3 Așa o fi, PSD aruncă iar cu bani din elicopter?

4 Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”

5 „De asta PSD este undeva la 12%” / „Partidul a devenit o cârpă” / Dragnea dezvăluie o întâlnire de taină cu doi social democrați și trimite săgeți către S…