
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. Ar fi vizat șeful instituției, Cristian Anton, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor
Procurorii anticorupție efectuează, marți dimineață, percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR), au declarat pentru G4Media surse judiciare.
Potrivit surselor citate. perchezițiile sunt efectuate într-un dosar instrumentat de DNA Cluj. În dosar ar fi vizat șeful ARR, Cristian Anton, care a fost șeful de cabinet al lui Sorin Grindeanu, în perioada în care actualul lider al PSD era ministru al Transpoturilor.
Cristian Anton este de profesie jurist și are o carieră care se intersectează în mai multe rânduri cu actualul președinte PSD, Sorin Grindeanu, scria snoop.ro în august 2025.
Anton și Sorin Grindeanu sunt apropiați încă de acum două decenii, când erau consilieri locali la Timișoara. Ambii făceau parte din Partidul Social Democrat. În iunie 2008, într-o ședință la care a luat parte și Anton, Grindeanu ajungea viceprimar.
În 2009, Cristian Anton a renunțat la mandatul de consilier local pentru șefia Oficiului Protecției Consumatorilor Timiș (OPC), unde a fost propus de PSD Timiș.
A urmat apoi o perioadă în care Anton a ocupat postul de director juridic în cadrul grupului de firme MIR între 2010 și 2011, condus de omul de afaceri Neculai Miron.
În 2012, a ajuns director al direcției juridice la Autoritatea Rutieră Română, instituție la care lucrează și în prezent.
Odată cu numirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor în noiembrie 2021 în Guvernul Ciucă, Anton apare în poziția de director de cabinet.
Tot în această perioadă, în decembrie 2021, conform termene.ro, este numit în consiliul de administrație al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
Din 2023, el primește indemnizație și de la firma Ecoaqua SA, unde este membru în consiliul de administrație conform datelor din declarațiile de avere depuse la Agenția Națională de Integritate (ANI).
Compania se află în subordinea Consiliului Local și Județean Călărași și Consiliilor Locale Urziceni, Oltenița, Budești, Lehliu-Gară și Fundulea, potrivit snoop.ro.
Numele lui Cristian Anton, șeful de cabinet la acea vreme al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a apărut și în dosarul șpăgilor pentru duty-free-urile de pe aeroportul Otopeni de anul trecut.din 2023.
Procurorii DNA au înregistrat o discuție în care patronul firmei Millenium, Cătălin Lăscuţ, supranumit și „regele duty-free-urilor”, susține că a avut o discuție cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, Cristian Anton, pe care îl numește „fratele meu”.
”Lăscuț Cătălin: Grindeanu să își asume. Grindeanu trebuie să pună mâna pe telefon și să împuternicească pe cineva. Acel cineva va fi ori șeful lui de cabinet, care e fratele meu Cristi…
Hardan Saadeh: Cum îl cheamă?
Lăscuț Cătălin: Cristi Anton”.
Sorin Grindeanu a declarat atunci că nu a știut nimic despre întâlnirea șefului său de cabinet cu unul dintre inculpații din dosarul „Otopeni” până la apariția stenogramelor în presă. Ministrul a susținut că după apariția stenogramelor i-a cerut explicații lui Cristian Anton.
„Nu am știut și l-am întrebat după ce am văzut acea stenogramă. Mi-a spus că a venit acest domn și s-a cerut în audiență. I-a spus că este unul dintre patronii de la aceste firme. Mie nu mi-a spus nimic de această întâlnire, ceea ce e un lucru bun. Dacă a considerat-o în afara legii sau cum a considerat-o, mie nu mi-a transmis nimic despre această întâlnire”, a declarat Grindeanu, citat de Adevărul.
În anul 2024, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a împuternicit pe Cristian Anton , directorul de cabinet al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, să o reprezinte în Adunarea Generală a Acționarilor Romprest și să voteze numirea în funcția de director general al operatorului de salubritate a lui Paul Păcuraru, fiul lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus, potrivit unui document consultat de G4Media.
Potrivit unei declarații de avere din 2023, Cristian Anton, director general ARR, deține o casă de locuit în Timiș, are un cont curent deschis la ING Bank, datorii de 35.000 de euro până în 2031 la BRD și a încasat salarii atât de la ARR, cât și de la Ministerul Transporturilor. În 2023, Cristian Anton încasa indemnizații și de la SN Aeroportul Traian Vuia Timișoara dar și de la Danube Bridge Vidin Calafat AD, scrie MEDIAFAX .
