Percheziţii în Sibiu şi Bucureşti la suspecţi de trafic de persoane, evaziune şi spălare de bani; prejudiciul - 2,8 milioane euro

Percheziţii în Sibiu şi Bucureşti la suspecţi de trafic de persoane, evaziune şi spălare de bani; prejudiciul - 2,8 milioane euro

Mai multe percheziţii au fost efectuate în Sibiu şi Bucureşti, la solicitarea autorităţilor belgiene, la suspecţi de trafic de persoane, evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile unor societăţi comerciale specializate în încheierea de contracte de muncă în străinătate, în special în Belgia.

Conform informaţiilor rezultate din ancheta autorităţilor belgiene, persoanele vizate ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 2,8 milioane de euro, prin folosirea unor firme fantomă, pentru angajarea mai multor persoane în sectorul contrucţiilor, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES de către IGPR.

Şi DIICOT menţionează, printr-un comunicat de presă, că un ordin european de anchetă, solicitat de către autorităţile belgiene într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală, trafic de persoane, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat a fost pus în aplicare, în perioada 11-14 iunie,
de către procurori, împreună cu ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare.

În fapt, s-a reţinut că gruparea infracţională investigată s-a folosit de persoane juridice belgiene şi române pentru a crea aparenţa că anumite lucrări de construcţii erau executate în Belgia de către firme româneşti autonome, însă în realitate acestea nu erau autonome ci administrate din Belgia, în scopul obţinerii în mod fraudulos de beneficii materiale prin sustragerea de la plata contribuţiilor sociale belgiene.

De asemenea, există indicii potrivit cărora persoanele de naţionalitate română recrutate pentru muncă în construcţii în Belgia îşi desfăşurau activităţile în condiţii aflate sub standardele minime reglementate în acest sens în legislaţia statului belgian.

În cauză au fost efectuate 11 percheziţii, în municipiul Sibiu şi pe raza municipiului Bucureşti, la persoane din cadrul grupării infracţionale investigate şi la sediile unor societăţi comerciale specializate în încheierea de contracte de muncă, în străinătate, în special în Belgia, menţionează sursele citate.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor, trei telefoane mobile, două laptopuri, şapte medii electronice de stocare, documente contabile, contracte de muncă, poliţe de asigurări, evidenţe ale angajaţilor şi documente bancare.

De asemenea, poliţiştii au pus în executare patru mandate de aducere, emise pe numele a patru persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor, şi au audiat, în calitate de martori, alte patru persoane.

La acţiune au participat procurori belgieni, iar aceasta s-a desfăşurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba. AGERPRES


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

4 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

5 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”