Performanţă excepţională pentru David Popovici: Campion mondial la 200 metri liber

Este prima medalie majoră la un campionat de seniori pentru David Popovici, care a câştigat cursa cu timpul 1:43.21, fiind urmat de sud-coreeanul Sunwoo Hwang şi britanicul Tom Dean, marele favorit al cursei.

Cursa de luni a însemnat şi un nou record mondial pentru juniori, după ce îl stabilise pe precedentul în semifinale.

David Popovici este primul înotător din România care reuşeste această performanţă la masculin. David a înotat magistral cursa de 200 m, a fost al doilea două lungimi de bazin, dar finalul a fost unul spectaculos, comentează news.ro.

„Am concurat gândindu-mă că toţi cei care mă apreciază urmăresc această cursă”, a spus Popovici imediat după finalul cursei.

În tribune au fost părinţii săi, antrenorul Adrian Rădulescu, Camelia Potec şi mulţi români care au trăit acest moment istoric.

Marţi dimineaţa, 21 iunie, sportivul român va intra în competiţie în seriile de la 100 m liber (seria a zecea, culoarul 4). Cursa lui este programată la ora 10:30, ora României.

David Popovici este primul medaliat şi cel dintâi campion mondial de seniori al României, într-o probă masculină, şi al treilea sportiv care cucereşte medalia de aur pentru ţara noastră, după Tamara Costache (aur la 50 m liber, la Madrid 1986) şi Diana Mocanu (aur la 200 m spate, la Fukuoka 2001).

Este primul aur pentru România la un Campionatul Mondial de înot în bazin de 50 m pentru seniori după o pauză de 21 de ani, reaminteşte sursa citată.

Luni va concura în finală şi Robert Glinţă, la 100 m spate. El a încheiat semifinalele cu timpul 53.00, al optulea al semifinalelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 Un „lord” din energie, cu cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro și profituri de peste 200 de milioane de euro, cercetat de DIICOT pentru spălare de…

4 Aproape jumătate de milion de dolari dați pe închirierea de mașini pentru patru piloți F-16 trimiși în SUA. Miruță: „E strigător la cer”

5 Fiul președintelui Partidei Romilor Vaslui, amenințări șocante pe TikTok: „Vă tai pe toți! Nu are cine ce să îmi facă”