Pericol de viituri până duminică: județele vizate de cod galben și portocaliu

Pericol de viituri până duminică: județele vizate de cod galben și portocaliu

Pericol de viituri în mai multe județe până duminică, 12 martie. Hidrologii au actualizat avertizările cod galben şi cod portocaliu, care anunță riscul producerii de viituri cu efect de inundaţii locale, pe mai multe râuri din țară.

Viitură pe Valea Oltului FOTO ISu Vâlcea

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, specialiştii au actualizat avertizarea hidrologică.

Astfel, de vineri de la ora 18.00, până sâmbătă, la ora 24.00, se mentine codul portocaliu pentru râuri din bazinele hidrografice: Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Pogăniş, Bârzava (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Caraş şi Nera (judeţul Caraş-Severin).

De asemenea, codul galben se prelungeşte până duminică, la ora 14.00, şi este valabil pentru anumite sectoare de râuri din bazinele hidroghrafice: Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte Ac. Porţile de Fier I, Jiu, Olt şi Bistriţa (afluent al râului Siret).

Există posibilitatea depăşirii cotelor de apărare, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie. În acest context, pot fi generate viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate”, au anunțat reprezentanții INHGA.

Pregătiri pe râul Arieș

Joi, 9 martie, a utoritățile din Alba au dispus scăderea nivelului apei din barajul Mihoiești cu peste un metru, pentru a atenua viitura prognozată pe bazinul superior al râului Arieș.

Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba au anunțat că în data de 8 martie, la ora 14.40, s-a dispus deschiderea golirii de fund a barajului Mihoiești cu încă 50 cm (total deschidere 70 cm), pentru a se realiza o pregolire controlată de la nivelul de 575.08 mdMN până la nivelul de 574 mdMN în baraj.

Decizia a fost luată după avertizarea hidrologică de Cod Portocaliu pentru bazinul superior al râului Arieș.

Ploile din ultimele zile au provocat și o alunecare de teren care a dus la blocarea, miercuri seara, 8 martie, a DN75 în zona localității Valea Lupșii.

Joi, 9 martie, angajații Secției de Drumuri Naționale (SDN) Alba au intervenit pentru degajarea carosabilului. În zona km. 96, circulația rutieră a fost blocată temporar, după ce mai mulți arbori s-au prăbușit pe carosabil.

De asemenea, circulația rutieră a fost închisă temporar pe DN 75 Câmpeni – Baia de Arieș, în localitatea Valea Lupșii, din cauza căderilor de pietre de pe versanți.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Ce se întâmplă în China?

5 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!