Perioada de avizare pentru producţia de biocide a companiei Farmec a fost extinsă la 12 luni

Perioada de avizare pentru producţia de biocide a companiei Farmec a fost extinsă la 12 luni

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunţă extinderea perioadei de avizare pentru producţia şi comercializarea noilor biocide pe 12 luni.

Potrivit unui comunicat al companiei remis miercuri AGERPRES, Farmec a obţinut avizele necesare pentru biocide de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", avize care atestă acţiunea virucidă, bactericidă şi fungicidă a produselor.

În data de 27 aprilie, Farmec a început producţia de biocide pentru uz personal şi profesional. Noutatea absolută o reprezintă gama Dermofarm, care conţine dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe, creaţi special pentru a fi utilizaţi în cabinete medicale, saloane de înfrumuseţare sau alte spaţii care impun un grad ridicat de igienă. Aceştia au ca substanţă activă alcoolul etilic în proporţie de 80% v/v, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

"Ne bucurăm de sprijinul şi cooperarea autorităţilor şi partenerilor noştri pentru a asigura produsele necesare românilor în această perioadă plină de provocări. Dorim să confirmăm faptul că vom continua să producem şi să comercializăm cu prioritate biocide în următoarea perioadă - biocide dezvoltate în acord cu legislaţia, pe baza unor reţete a căror eficienţă este demonstrată clinic şi care sunt prietenoase cu mediul şi sigure pentru sănătatea întregii populaţii", a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.

Extinderea perioadei de avizare a fost realizată conform Ordonanţei de Urgenţă 67 privind modificarea unor acte normative şi prelungirea unor termene publicate în Monitorul Oficial în 12.05.2020. Guvernul României a emis actul normativ datorită cererii de biocide pe piaţa locală, acestea fiind iniţial avizate doar pentru perioada stării de urgenţă, conform Ordonanţei Militare nr. 4 din 29.03.2020.

Farmec SA Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc. Compania are certificare internaţională GMP şi comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 ţări.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...