Peste 5.400 de ucraineni, depistați după ce au trecut ilegal frontiera în România, în primele șapte luni ale anului 2025

Peste 5.400 de ucraineni, depistați după ce au trecut ilegal frontiera în România, în primele șapte luni ale anului 2025

Peste 5.400 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera în România, în primele șapte luni ale anului 2025, transmite Poliția de Frontieră Română. Cifra este mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depistate peste 7.680 de persoane.

FOTO: Poliția de Frontieră

FOTO: Poliția de Frontieră

„Polițiștii de frontieră din cadrul inspectoratelor teritoriale ale Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și Iași și cei de la Garda de Coastă au depistat, la granița cu Ucraina, peste 5.400 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera în România, în primele șapte luni ale anului 2025. Cifra este mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depistate peste 7.680 de persoane.

Cetățenii ucraineni ajunși în România în acest mod beneficiază de un regim juridic special, adaptat situației generate de războiul din țara vecină. În locul procedurilor obișnuite aplicate pentru trecerea ilegală a frontierei, aceștia pot solicita mecanismele existente pentru protecție, principalul instrument fiind protecția temporară, reglementată la nivelul Uniunii Europene și aplicată și în România”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră Română.

Autoritățile transmit că, în această perioadă, s-au confruntat și cu situații în care cetățeni ucraineni, după ce au obținut protecție temporară, s-au întors în Ucraina și au revenit, însoțind alți conaționali.

În trei astfel de cazuri, cetățeni ucraineni care au avut rol de călăuze au fost arestați preventiv pentru trafic de migranți.

„Un exemplu semnificativ este cel din luna iulie, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit cinci cetățeni ucraineni care au traversat Munții Maramureșului.

Printre ei se afla un tânăr de 23 de ani, deja beneficiar al protecției temporare în România, care avea rolul de călăuză. Acesta a fost reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile”, mai transmite instituția citată.

Polițiștii de frontieră au mai precizat că, de la începutul anului, au fost sprijiniți peste 150 de cetățeni ucraineni aflați în pericol de epuizare, hipotermie sau accidente.

„Având în vedere condițiile dificile din zona montană – altitudini mari, teren accidentat și vreme extremă – prioritatea polițiștilor de frontieră rămâne siguranța oamenilor. În colaborare cu lucrătorii Salvamont și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, aceștia intervin frecvent pentru a acorda primul ajutor și pentru a salva vieți. De la începutul anului, au fost sprijiniți peste 150 de cetățeni ucraineni aflați în pericol de epuizare, hipotermie sau accidente.

Gestionarea situației de la frontiera cu Ucraina se face în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul General pentru Imigrări, autoritățile județene, numeroase organizații nonguvernamentale și voluntari, care oferă cazare, hrană, asistență medicală și sprijin psihologic”, adaugă Poliția de Frontieră.

Aproximativ 30.000 de ucraineni au fost înregistrați la frontiera de nord a României de la începutul războiului

Nu în ultimul rând, instituția precizează că, în 2024, au fost depistați aproximativ 800 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal granița, în timp ce în 2023 au fost descoperiți 4.400 de ucraineni.

De la izbucnirea conflictului cu Rusia, în februarie 2022, până în prezent, aproximativ 30.000 de cetățeni ucraineni au fost depistați la frontiera de nord a României, majoritatea solicitând o formă de protecție. În aceeași perioadă, 29 de persoane și-au pierdut viața în încercarea de a traversa râul Tisa sau Munții Maramureșului.

„Poliția de Frontieră Română rămâne angajată în dublul rol de apărare a frontierei externe a Uniunii Europene și de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate, prin misiuni desfășurate în interesul statului român și al cetățenilor săi”, încheie instituția.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Începe să se întâmple ce zicea Trump? / Panică la Moscova și Sankt Petersburg după atacuri cu drone ale Ucrainei

2 Un nou scandal sexual zguduie Biserica Ortodoxă Română. Desfrâu și mesaje halucinante între un preot și un tânăr

3 Foarte interesante amănunte...

4 „Suveraniști de carton, își fac concediile în Europa aia pe care o hulesc” / Cristela Georgescu dă plaiurile românești pe vacanța în Grecia

5 VIDEO „Bătălie” româno-nepaleză la o subsidiară IKEA din România