Peste 60% din producţia de energie a României este asigurată de sursele regenerabile, luni dimineaţa

Peste 60% din producţia totală de electricitate a ţării provine din surse regenerabile luni dimineaţa, în special hidro şi eolian, potrivit situaţiei privind starea sistemului energetic naţional, prezentată în timp real pe site-ul Transelectrica.

Astfel, la ora 11:15, energia produsă în hidrocentrale ajungea la 2.505 MW, însemnând 29,1% din total, iar producţia din parcurile eoliene era de 1.716 MW, adică 20%.

Biomasa reprezenta 0,97% din producţia totală, cu 84 MW, iar panourile fotovoltaice - 0,94% din total, cu 81 de MW.

Alte surse erau hidrocarburile - 18,84%, energia nucleară - 15,98% şi cărbunele - 14,38%.

La ora menţionată, consumul ţării de energie electrică se ridica la 8.932 MW, producţia, la 8.561 MW, iar diferenţa de 371 MW reprezentau importuri. AGERPRES/ (autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

3 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric