Peste un milion de cetăţeni s-au întors în Ucraina, potrivit Kievului

De la intervenţia Rusiei în Ucraina, 3.640.000 de persoane au părăsit ţara, dar peste un milion s-au întors deja, a relatat sâmbătă, într-un mesaj video, ministrul ucrainean de interne, Denis Monastîrski.

"În întreaga perioadă de la izbucnirea războiului (în 24 februarie) şi până în prezent, 3.640.000 de persoane au plecat din Ucraina, dar 1.130.000 au revenit deja în ţară", a precizat el, adăugând că "aproximativ 31.000 de vehicule cu ajutoare umanitare au ajuns" în Ucraina.

Monastîrski a menţionat că grănicerii ucraineni de la graniţa de vest a ţării operează într-un regim simplificat de intrare şi ieşire a cetăţenilor cu ţările Uniunii Europene şi cu Republica Moldova.

"În cadrul restabilirii controlului asupra frontierei de stat în regiunile Kiev, Cernihiv (Cernigov) şi Sumî, care au fost eliberate de ocupanţi, grănicerii noştri şi-au preluat posturile şi responsabilităţile", a adăugat el.

În cele aproape două luni de război, notează agenţia ucraineană de presă Unian, au fost descoperite şi neutralizate 85 de grupuri de sabotaj şi recunoaştere, iar 659 de persoane - arestate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă