Pe măsură ce Marea Mediterană doboară recorduri de temperatură, peștele-leu își face tot mai simțită prezența, invadând apele mării. Este aproape unic prin daunele pe care le poate provoca și are potențialul de a destabiliza un ecosistem marin vast.

Acest pește, originar din tropicele Asiei de Sud-Est, a pătruns acum mai bine de un deceniu prin Canalul Suez și ocupă rapid apele azurii din jurul Greciei, Ciprului și Libanului. Cercetătorii estimează că teritoriul său, care se extinde zi de zi, ar putea ajunge în cele din urmă până în Spania, scrie The Washington Post.

Peștele-leu devorează creveți, crabi și pești mai mici, stomacul său putând crește de 30 de ori în timpul unui atac alimentar. Este, de asemenea, un supraviețuitor rezistent, capabil să stea o lună fără hrană. Spinii săi veninoși descurajează orice prădător, iar o femelă poate depune până la 2 milioane de ouă pe an.

„Vor perturba masiv ecosistemul”, a spus Jason Hall-Spencer, biolog marin la Universitatea Plymouth. „Este cel mai rapid pește invadator din lume.”

Pentru a încetini răspândirea, scafandrii organizează concursuri de vânătoare în largul coastei Ciprului. Ecologiștii încearcă să stimuleze consumul de pește-leu, subliniind că, da, este delicios prăjit sau în supă.

Când Parlamentul Greciei a organizat anul acesta o audiere specială despre invazie, un cercetător a spus că dieta grecilor nu s-a schimbat semnificativ în ultimii 3.500 de ani, însă schimbările climatice și alte activități umane modifică componența capturilor locale, favorizând peștele-leu și alte specii non-native.

„Se schimbă chiar sub ochii noștri”, a spus Anastasia Miliou, directoare științifică la Archipelagos Institute of Marine Conservation, ONG din Grecia.

În ultimele patru decenii, Marea Mediterană s-a încălzit cu 1,5 grade Celsius.

În jurul insulei grecești Elafonisos, nu există un scafandru mai experimentat decât Cavessi, 49 de ani, care a descoperit dragostea pentru mare încă din adolescență, ca terapie pentru claustrofobie.

În expediția sa recentă, Cavessi a plutit inițial la suprafață, scuturându-se și scanând adâncurile prin mască. Apoi, cu sulița pregătită, a coborât 15 metri, ajungând față în față cu peștii ascunși într-un labirint de stânci.

S-a întors la suprafață cu un pește-leu de aproximativ 30 cm, frumos plin, înfipt pe vârful suliței.

Timp de trei ore, Cavessi și colegul său Aldo Babbone au continuat „ziua de pescuit”, sub soarele strălucitor. Peștele, leneș în ascunzătorile sale, se mișca foarte puțin.

Studiile globale arată că, odată ce peștele-leu se stabilește, controlul este dificil. Începând cu mijlocul anilor ’90, peștii-leu au apărut și în Florida și Caraibe, probabil după ce proprietarii de acvarii i-au aruncat în ocean.

Peștele-leu, introdus în meniurile restaurantelor de pe insulele grecești

Enrico Toja, italian în vârstă de 82 de ani, petrece verile pe Elafonisos și încearcă să transforme insula într-un centru de studiu și gastronomie dedicat acestui pește. Viziunea sa: carpaccio de pește-leu pe meniurile insulelor grecești.

„Un vis, dar asta e”, spune Toja. „Fără visuri, viața e plictisitoare.”

Pescarii spun că prind tot mai mulți pești-leu în timp ce pescuiesc alte specii, însă adesea îi aruncă înapoi în mare, motivând că nu există cerere.

Patru dintre cele șase taverne de pe drumul principal nu îl oferă deloc. Proprietarul uneia — care l-a introdus în meniu în această vară — a spus că nu a fost comandat niciodată.

„Oamenii au nevoie de timp să se familiarizeze cu ideea”, a spus Chris Berdoussis, bucătar și proprietar de restaurant, care spune că ar putea să includă peștele-leu în meniu în săptămânile următoare. „Aici, oamenii caută mâncarea tradițională — caracatiță, calamari.”

În întreaga Grecie, World Wide Fund for Nature a sponsorizat demonstrații culinare conduse de bucătari, dedicate preparării peștelui-leu. Însă peștele nu și-a făcut loc în capitală, Atena, și nu este disponibil la piața centrală de pește. Pe insulele mari, precum Rodos și Creta, piețele au început să îl comercializeze.