Petra Kvitova va sta departe de tenis minimum trei luni, după atacul din propria locuință

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, numărul 11 mondial, va sta departe de circuitul profesionist cel puțin trei luni, după ce a fost rănită cu un cuțit la mâna stângă, în timpul unui jaf produs la domiciliul său din orașul Prostejov, informează L'Equipe.

Dubla laureată de la Wimbledon a fost rănită la cele cinci degete ale mâinii stângi, cea cu care ține racheta, fiindu-i atinși și doi nervi, în timp ce încerca să se apere de agresorul care a pătruns în locuință.

Medicii "au suturat tendoanele degetelor", în cursul unei intervenții chirurgicale care a durat 3 ore și 45 de minute, a explicat Karel Tejkal, purtătorul de cuvânt al jucătoarei.

"Mâna va fi bandajată timp de două zile, apoi ea va purta o atelă timp timp de 6 până la 8 săptămâni și nu va putea pune nicio greutate pe tendoane timp de cel puțin trei luni. Rana este serioasă, însă chirurgul a explicat că Petra este tânără și într-o stare bună de sănătate, așa că nu există niciun motiv să-și încheie cariera", a adăugat Tejkal.

Petra Kvitova anunțase, la începutul acestei săptămâni, că nu va putea participa la viitoarea ediție a Cupei Hopman din cauza un accidentări la un picior. Ea spera să poată concura în turneul de la Sydney, care începe pe 8 ianuarie.

După atacul din propria locuință, jucătoarea cehă a postat un mesaj pe Twitter în care se declara "norocoasă că este în viață". "Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mâna stângă. Sunt zdruncinată, dar sunt norocoasă că sunt în viață. Rana este gravă și va trebui să văd niște specialiști, dar, cum știți, sunt puternică și voi lupta cu această problemă", a precizat Kvitova.

În vârstă de 26 ani, Petra Kvitova are în palmares 19 titluri WTA, două dintre ele de Mare Șlem, cucerite la Wimbledon în 2011 și 2014.

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu