Petrecere mare în lumea interlopă a Capitalei la botezul băiatului lui Mircea Nebunu

Petrecere mare în lumea interlopă a Capitalei la botezul băiatului lui Mircea Nebunu

Mircea Nebunu, șeful clanului Sportivilor din sectorul 4, a lăsat la o parte disensiunile și rivalitățile, în weekendul trecut, și a petrecut alături de familie și prieteni până dimineață, la botezul fiului său, scrie wowbiz.ro .

Noah a venit pe lume la începutul lunii martie iar Mircea a dorit cu tot dinadinsul să organizeze cea mai tare petrecere din București pentru ”regele lui”. Așa s-a și întâmplat, sâmbătă fiind ziua cea mare în care amicii interlopului au asistat la un chef ca în vremurile bune de dinainte de pandemie.

Alex Velea, Salam, Tzancă, dedicații pentru șeful Sportivilor

Creștinarea micuțului a avut loc la o biserică din București, acolo unde nu mai puțin de patru preoți au ținut o slujbă de aproape o oră, acompaniați de un cor adus special pentru eveniment. După slujbă, toată lumea s-a mutat la un cort de evenimente în zona Mogoșoaia, acolo unde cei mai tari maneliști ai momentului au întreținut atmosfera. Au venit membri ai lumii interlope din: Brăila, Galați, Iași, Târgu Frumos, Ploiești, Sibiu, Slatina, Giurgiu, dar și din Diaspora.

Printre invitați s-au mai numărat nume grele precum: Gabi Spadafora, Mircea Ursu (poreclit Bodyguardul lui Dumnezeu), Costel Caran, Faraonul de la Madrid sau Vali Nebunu (fratele lui Mircea).
Salam, Mircea Nebunu
Salam i-a cântat lui MIrcea Nebunu
Salam, Roxana Dobre
Florin salam și Roxana Dobre s-au pozat alături de nepoata lui Mircea Nebunu

Finii lui Mircea Nebunu, Florin Salam și Leo de la Kuweit, au făcut din nou un duet după mai bine de 3 ani de la momentul în care și-au încheiat colaborarea, cântându-i micuțului ”La mulți ani” în momentul în care a fost adus tortul.

De asemenea, maneliștii Tzancă Uraganul, Sorinel Copilul de Aur și Nicolas au urcat și ei pe scenă. Nu în ultimul rând, Alex Velea a venit cu dansatorii și au făcut un show de aproximativ o oră pentru invitații lui Mircea Nebunu. Ironia face ca în timp ce Alex cânta în fața unui asistențe plină de personaje puternice din lumea interlopă, Fulgy, fiul Clejanilor, să-i transmită cântrețului amenințări cu... interlopii. Fiul Vioricăi și a lui Ioniță e supărat pe cântăreț și-l acuză că din cauza lui a fost prins drogat la volan.

Mircea Emil Băluș, poreclit ”Nebunu”, tocmai a fost condamnat la un an și o lună de închisoare cu executare de către o instanță din Arad, după ce a fost surprins circulând cu un permis ”de Ucraina” falsificat. Se pare că interlopul conducea automobilul de mulți ani cu acest permis și în realitate nu a condus niciodată în mod legal, pe străzile din România. Mircea nu a părut extrem de afectat de această veste, mai ales că nu a fost una definitivă: după ce a făcut apel, prin avocații săi, el a plecat la munte cu prietenii săi pentru a sărbătorii venirea pe lume a primului său copil.


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

4 Foarte interesante amănunte...

5 Cuvintele sunt de prisos...