Piesă rară arheologică, descoperită pe traseul autostrăzii A8. Specialist: „Confirmă legăturile existente între populaţia dacilor liberi şi lumea romană"

Lucrările de cercetare arheologică desfăşurate pe traseul viitoarei autostrăzi A8 au permis investigarea mai multor situri arheologice în vecinătatea oraşului Târgu Neamţ.

Paharul de sticlă descoperit pe șantierul Autostrăzii 8 FOTO: Facebook

Paharul de sticlă descoperit pe șantierul Autostrăzii 8 FOTO: Facebook

În timpul săpăturilor arheologice de pe autostrada A8, pe segmentul din apropiere de Târgu Neamț, arheologii implicați în săpăturile arheologice au descoperit câteva morminte din sec. II-III p. Chr.

În inventarul unui mormânt a fost descoperită această piesă cu totul deosebită, respectiv un pahar de sticlă, care, după opinia specialiștilor care se ocupă de aceste artefacte, ar proveni din lumea romană, dintr-un atelier din zona Egiptului.

Directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, Vasile Diaconu, a explicat, pentru Agerpres, că, în acea perioadă, cel mai frecvent ritual funerar era incineraţia, motiv pentru care rămăşiţele umane arse erau aşezate în vase de lut şi apoi îngropate în pământ.

Adeseori, în acest vase se puneau şi obiecte care au aparţin persoanei incinerate.

O descoperire rară

Într-un astfel de complex arheologic, alături de resturile osteologice, s-au identificate câteva mărgele şi fragmente de sticlă provenite de la un vas de mici dimensiuni.

La o primă analiză, arheologii au constatat că este vorba de o piesă mai rară , respectiv un pahar de sticlă, provenit din lumea romană.

"Astfel de piese sunt puţin întâlnite în perioada secolelor II-III după Hristos şi confirmă legăturile existente între populaţia dacilor liberi şi lumea romană", a declara Vasile Diaconu.

Starea extrem de fragmentată a obiectului a impus restaurarea cu migală a acestuia de către Dumitru Bostan, expert în domeniu în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ.

O piesă unică pentru zona Moldovei

Vasile Diaconu a subliniat că în estul României mai este cunoscută o singură piesă similară, la Poiana, în judeţul Galaţi.

"Graţie cercetărilor arheologice desfăşurate pe traseul autostrăzii A8 de către specialiştii de la Muzeul Olteniei din Craiova şi de tânăra echipă de arheologi de la SC Vanderlay Arheo SRL, în vecinătatea oraşului Târgu Neamţ au fost făcute nişte descoperiri interesante, printre care şi această piesă rară din sticlă. Pentru că există o strânsă colaborare între colectivul amintit anterior şi arheologii din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, care se concretizează în cercetarea şi valorificarea vestigiilor descoperite în această zonă, unele dintre piesele mai deosebite au intrat deja în etapa de prelucrare ştiinţifică, dar şi de restaurare. Iată că eforturile tinerilor noştri colegi care au stat luni de zile pe şantierele arheologice au oferit şi rezultate foarte interesante, printre care şi acest pahar unicat pentru zona Neamţului şi al doilea cunoscut în Moldova", a precizat directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu-Neamţ.

Valoarea cercetărilor arheologice de pe A8

Toate aceste cercetări arheologice realizate pe traseul autostrăzii A8 au marele merit că au reuşit să îmbogăţească patrimoniul arheologic al zonei cu descoperiri valoroase, care vin să completeze datele de ordin istoric cunoscute până de curând.

Piese foarte rare, cum este acest pahar de sticlă, erau vehiculate pe distanţe foarte mari, ca urmare a unui comerţ intens în interiorul lumii romane, dar şi cu lumea barbară.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă