Plantele care alungă țânțarii și alte insecte. Ce trebuie să știi dacă stai la curte

Plantele care alungă țânțarii și alte insecte. Ce trebuie să știi dacă stai la curte

A început sezonul țânțarilor, iar pentru persoanele care nu sunt adepte ale produselor din magazine care se aplică pe piele, plantele pot reprezenta o soluţie excelentă, mai ales în cazul celor care stau la curte.

Lavandă. FOTO arhivă

Având un miros specific, aceste plante resping ţânţarii şi nu mai este nevoie de produse chimice.

Menta

Menta aparține familiei Lamiaceae și este o plantă foarte aromată, care are multe proprietăţi medicinale. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii indieni, uleiul de mentă este un remediu puternic împotriva larvelor de ţânţari.

Pelin

Este o plantă aromatică de culoare gri-argint, al cărei miros respinge ţânţarii.

Crizantema comestibilă

Dintre toate plantele, crizantema comestibilă are efectul cel mai nociv asupra enervantelor insecte.

Geranium/Muşcată

Mușcata, o plantă erbacee din familia Geraniaceae, are frunze cu un parfum plăcut pentru oameni, dar nu şi pentru ţânţari.

Busuiocul și lavanda

Busuiocul plantat în curte sau ținut în ghiveci ar putea fi de ajutor, pentru că nu este tocmai pe placul țânțarilor, potrivit Fanatik , care are alte câteva recomandări de plante care țin aceste insecte la distanță.

Îndepărtarea țânțarilor și a altor insecte se poate face și cu lavandă.

Mirosul plăcut al celor două plante creează, în plus, și o atmosferă relaxantă.

Salvia

De ajutor ar putea fi și Salvia. Planta verde îndepărtează insectele. Uscată și pusă în dulap ține și moliile la distanță.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB