„Plopii cu soț”. Unul dintre copacii care l-au inspirat pe Eminescu s-a prăbușit în Iași din cauza vântului puternic

„Plopii cu soț”. Unul dintre copacii care l-au inspirat pe Eminescu s-a prăbușit în Iași din cauza vântului puternic

Un arbore, declarat monument al naturii, a fost rupt de furtună în orașul Iași. Copacul se pare că este unul dintre plopii care l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu.

Arborele era desemnat monument al naturii FOTO: ISU Iași

Arborele era desemnat monument al naturii FOTO: ISU Iași

ISU Iași a anunțat că pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină în municipiul Iași, pe strada Plopii fără Soț, unde un plop de mari dimensiuni, declarat monument al naturii, s-a prăbușit pe spațiul public. Copacul a căzut peste un gard și peste rețeaua de electricitate.

La locul solicitării s-au deplasat „o autospecială de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mihail Sturdza, al județului Iași și un echipaj de intervenție specializat din partea operatorului de distribuție a energiei electrice Delgaz Grid.”

Copacul a fost doborât de vânt foto: ISU Iași

Copacul a fost doborât de vânt foto: ISU Iași

Potrivit ISU, intervenția a fost necesară pentru înlăturarea pericolului de accident, prevenirea producerii unor avarii suplimentare și restabilirea siguranței în zonă.

În timpul incidentului nu au fost înregistrate victime.

Plopii fără soț sunt aflați pe Șoseaua Bucium din municipiul Iași. Acești plopi l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu (1850-1889) în compunerea poeziei „Pe lângă plopii fără soț”, poezie care evocă iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle, plopii fiind considerați ca un reper în drumul către iubită.

În anul 1973, cei 29 plopi rămași au fost declarați monumente ale naturii.

În decursul timpului, unii din cei 29 de plopi au fost loviți de trăsnet, iar alții au fost tăiați deoarece se uscaseră.

În prezent, există numai 15 din cei 29 de plopi consemnați la momentul ridicării lor la rangul de arbori monumentali, potrivit wikipedia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”