PNL Bucureşti îi cere lui Nicuşor Dan restructurarea PMB şi tăierea cu 35% a funcţiilor publice de conducere

PNL Bucureşti îi cere lui Nicuşor Dan restructurarea PMB şi tăierea cu 35% a funcţiilor publice de conducere

Prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Deaconescu, i-a cerut miercuri primarului general, Nicuşor Dan, să propună un proiect de restructurare a aparatului propriu de specialitate, astfel încât să fie diminuate cu cel puţin 25% funcţiile publice generale şi cu cel puţin 35% funcţiile publice de conducere.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PNL Bucureşti, Deaconescu a reproşat faptul că în cele 14 luni de mandat al actualei administraţii nu s-a realizat un program de reformă şi de "stopare a risipei vechii administraţii".

"Celebra caracatiţă din primărie e bine mersi", a spus el.

Cătălin Deaconescu a adăugat că în cadrul PMB există angajaţi profesionişti, dar şi "suficienţi alţii care trăiesc de pe urma" celor care muncesc.

"Pe structura aparatului de specialitate al primarului general, noi, ca şi consilieri generali, nu avem drept de iniţiativă. De aceea, îl somăm, îl rugăm, îi solicităm primarului general să vină cât mai curând cu proiectul de restructurare a aparatului propriu de specialitate. Ţinta pe care noi am stabilit-o, în urma analizelor noastre, pentru această restructurare, este tăierea cu 25% a funcţiilor publice generale şi tăierea cu cel puţin 35% a funcţiilor publice de conducere. Avem o armată întreagă de funcţionari care la orice fel de analiză nu îşi justifică existenţa", a spus consilierul municipal PNL.

Potrivit lui Deaconescu, structura aparatului PMB ar trebui să revină la un număr de 800-850 de funcţionari, nu de 1.270, câţi sunt în prezent. El a subliniat că o astfel de reformă trebuie realizată până când primarul general va propune bugetul pentru anul 2022.

"În acest moment se cheltuiesc mai mult de 150 de milioane pe salarii, pentru aceşti funcţionari. Plus celelalte cheltuieli de funcţionare. Credem că 50 de milioane de lei pot fi economisite, pot fi salvate odată cu implementarea acestei restructurări a aparatului de specialitate", a spus liberalul.

El a menţionat că reprezentanţii PNL în Consiliul General vor propune un proiect care să vizeze măsuri de comasare, desfiinţare şi reducere a costurilor în ceea ce priveşte subordonatele CGMB. Deaconescu a opinat că o astfel de reformă a subordonatelor CGMB se poate realiza în maximum trei luni şi ar permite, într-o primă fază, o economisire de 70 de milioane de lei. În momentul în care reforma va fi "total implementată", s-ar genera economii de până la 200 de milioane de lei pe an.

"Sunt printre aceste instituţii unele înfiinţate în mandatul trecut, doar pentru a satisface anumite interese sau pentru a crea sinecuri pentru unele persoane. Sunt centre culturale, centre pentru seniori, pentru tineret. Sunt activităţi care se desfăşoară şi la nivelul sectoarelor şi nu mai are niciun sens să le menţii şi la nivelul Bucureştiului. Trebuie să menţii la nivelul Bucureştiului funcţia de strategie şi funcţia de control şi să laşi implementarea la nivelul sectoarelor şi să nu mai facem această dublare de atribuţii şi dublare de cheltuieli", a precizat el.

Deaconescu i-a cerut primarului general să demareze de urgenţă o reformă la nivelul Administraţiei Fondului Imobiliar, astfel încât de anul viitor veniturile din închirieri, din concesionări sau din cedarea dreptului de folosinţă să ajungă la "un nivel acceptabil".

"Nu se poate să stăm pe un patrimoniu de miliarde de lei şi să reuşim să încasăm câteva milioane, câteva zeci de milioane din chirii", a spus Deaconescu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro