Poliţiştii au încercat să îl oprească pe deţinutul evadat de la Jilava cu focuri de armă

Poliţiştii au folosit armele din dotare pentru a încerca să îl oprească pe Valeriu Constantin Azamfirei - deţinutul evadat joi de la Penitenciarul Jilava.

Deţinutul a fost atacat şi de câinii de pază dintr-un depozit de fier vechi în care a încercat să se ascundă, însă a reuşit să fugă.

"Evadarea s-a produs cu prilejul întoarcerii deţinutului de la un punct de lucru, după ce deţinuţii din schimbul 2 au fost reintroduşi în penitenciar. Deţinutul Azamfirei Valeriu Constantin a forţat dispozitivul de siguranţă şi a escaladat mai multe garduri, asupra lui făcându-se uz de armă. Agentul din postul de pază a efectuat foc de avertisment şi foc asupra deţinutului care încerca să evadeze înainte ca acesta să se facă nevăzut", precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, deţinutul evadat a fost oprit, după o perioadă de timp, de către o patrulă de poliţie care nu era informată despre evadare, el având un comportament suspect.

Având în vedere că nu s-a putut legitima, evadatul a fugit şi, fiind urmărit de poliţişti, a sărit în curtea unui depozit de fier vechi.

"În curtea depozitului acesta a fost atacat de câinii de pază şi a fost rănit, prilej cu care şi-a abandonat o geacă de culoare maro, cu urme de sânge. În urmărire, poliţiştii au fost atacaţi de aceiaşi câini, fiind ulterior şi prezentaţi la spital pentru îngrijiri medicale, şi au pierdut urma evadatul", se arată în comunicatul citat.

În noaptea de miercuri spre joi, un deţinut condamnat la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie, în regim semideschis, a evadat din Penitenciarul Jilava, prin escaladarea gardurilor împrejmuitoare.

Conform unui comunicat remis joi dimineaţa de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti Jilava, comisar şef Cristian Erving Micu, în vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces - posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unităţii, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Bucureşti Jilava, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Ilfov, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov, Poliţia de Frontieră, DGPMB, IPJ Călăraşi.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele ce au dus la producerea evenimentului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 „Nu exclud un război cu China” / Propagandistul lui Putin critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații mil…