Polonia confiscă clădirea liceului rus din Varşovia: „A fost ocupată ilegal“

Polonia confiscă clădirea liceului rus din Varşovia: „A fost ocupată ilegal“

Polonia a confiscat sâmbătă clădirea liceului rus din Varşovia, informează AFP. "Această clădire va aparţine de acum încolo primăriei din Varşovia", a declarat telefonic agenţiei purtătorul de cuvânt al ministerului polonez de externe, relatează Agerpres.

Poliția poloneză a anunțat că doar a asistat la procedură FOTO Adevărul

Oficialul a precizat că a fost o procedură de confiscare de către un executor judecătoresc, în numele municipalităţii capitalei. Ambasadorul rus la Varşovia, Serghei Andreev, a declarat agenţiilor de presă de stat din Rusia, preluate de Reuters, că Moscova va înainta un protest diplomatic oficial. El a apreciat că acţiunea a încălcat Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, deşi Polonia susţine că era îndreptăţită să efectueze confiscarea.

"Astăzi, autorităţile poloneze au decis să acţioneze în forţă, deşi aceasta este o clădire diplomatică, clădirea unei şcoli", a spus Andreev, citat de agenţia TASS.

RIA a consemnat afirmaţia diplomatului că se aşteaptă ca Moscova să ia în considerare eventuale retorsiuni.

"Este dreptul ambasadorului să înainteze acest protest"

Lukasz Jasina, purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Varşovia, a afirmat că "este dreptul ambasadorului să înainteze acest protest. Până acum, nu ştim dacă a făcut sau nu asta, aşteptăm".

El a adăugat că "opinia noastră, care a fost confirmată de instanţe, este că această proprietate aparţine statului polonez şi a fost ocupată de Rusia ilegal".

AFP nu a reuşit să o contacteze pe purtătoarea de cuvânt a primăriei. Poliţia a comunicat că doar a asistat la procedură şi a refuzat să facă orice comentariu.

Primăria din Varşovia confiscase în urmă cu un an şi un fost obiectiv diplomatic rusesc, care făcea obiectul unui litigiu între Polonia şi Rusia, reaminteşte AFP.

Clădirile cu zece etaje construite în sudul capitalei poloneze în anii 1970, folosite în trecut de diplomaţii sovietici şi numite de localnici "cuib de spioni", au fost oferite Ucrainei invadate de forţele ruse.

Rusia acuză Polonia că ar fi confiscat fonduri din conturile ambasadei sale la Varşovia

Recent, procurorii polonezi au confiscat sume semnificative de bani din conturile bancare înghețate ale ambasadei Rusiei şi misiunii sale comerciale, a declarat ambasadorul Moscovei la Varşovia, Serghei Andreev.

El a spus că măsura a fost o „încălcare flagrantă” a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.

Polonia a blocat conturile la puţin timp după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 invocând faptul că acestea ar putea fi utilizate pentru spălare de bani sau finanţarea terorismului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria