Polonia înființează un registru al infractorilor sexuali, inclusiv pedofili, accesibil populației

Seimul polonez (camera inferioară a parlamentului de la Varșovia), dominat de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), a aprobat joi seară un proiect de lege ce prevede crearea unui registru al infractorilor sexuali, printre care și pedofili, accesibil populației, transmite AFP.

Imagine din Varșovia

Conform textului — aprobat cu 275 de voturi pentru, două împotrivă și 166 de abțineri—, Ministerul Justiției are obligația de a înființa un registru, cu acces deschis publicului, care să conțină coordonatele principale ale infractorilor, mai ales ale pedofililor, celor deosebit de violenți sau recidiviștilor, fără însă a le fi indicată adresa, ci doar localitatea de rezidență.

Ministerul Justiției va ține și un alt registru, mai amplu, cu informații detaliate — inclusiv fotografia și adresa infractorului—, la care vor avea acces doar justiția, poliția și reprezentanții administrației publice.

Opoziția și Avocatul poporului au criticat textul pentru că face posibilă identificarea victimelor infracțiunilor cu caracter sexual, aceste persoane fiind adesea apropiați ai agresorilor. La rândul lor, infractorii sunt expuși riscului de răzbunare, susțin criticii.

De altfel, conform proiectului aprobat, poliția va elabora o hartă a infracțiunilor sexuale, ce va fi actualizată zilnic și va fi accesibilă publicului.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană