Ponta: Băsescu are timp de întâlniri cu Udrea şi petreceri la Neptun, dar nu-mi numeşte ministrul

Premierul Victor Ponta l-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că are timp de întâlniri formale cu Elena Udrea sau de petreceri cu colegii la Neptun, dar nu are timp să-i numească un ministru, respectiv pe Darius Vâlcov, pe care l-a propus pentru portofoliul Bugetului.

Darius Valcov (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

”Uitaţi-vă că suntem la câte zile de când am făcut a doua propunere de ministru al Bugetului, pe domnul Darius Vâlcov, şi domnul Băsescu are timp de întâlniri formale cu doamna Udrea, are timp de pereceri la Neptun, are timp de orice, dar nu-mi numeşte ministrul”, a acuzat Ponta.

El a spus că Băsescu procedează la fel şi în cazul legilor sau al proiectelor pe care le adoptă Guvernul sau Parlamentul.

”E la fel şi cu legile. Cred, îmi doresc, de-abia aştept ca România să aibă un preşedinte - eu sau cine vor decide românii - care să considere că prioritar pentru România e să aibă legea CAS, miniştrii numiţi, nu întâlnriile cu doamna Udrea sau petrecerile cu colegii la Neptun. Asta e de fapt schimbarea fundamentală pe care vreau să o facem”, a adăugat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că săptămâna aceasta va emite decretul de numire în funcţia de ministru al Bugetului pentru Darius Vâlcov , precizând că este obligat de decizia Curţii Constituţionale şi nu are comentarii în cazul persoanei propuse.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Noua Eră / O poveste care dă fiori despre ce va să vină...

2 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

3 Jaful spectaculos pe care nimeni nu l-a observat timp de trei zile. Hoții care au fugit cu peste 100 milioane de euro nu au fost prinși

4 A fost prins criminalul lui Gheorghe Chindriș. Detalii șocante din anchetă: victima, lovită în cap cu un calorifer electric

5 Mafioți ucraineni au folosit identitatea unei judecătoare a CCR pentru a fura o firmă din România. „Am formulat plângere penală”