Ponta, Dragnea și Tăriceanu, ÎNTÂLNIRE DE TAINĂ. Surse: Penalul insistă pentru CANDIDATURA lui Tăriceanu. Ce i se pregătește lui Firea

Ponta, Dragnea și Tăriceanu, ÎNTÂLNIRE DE TAINĂ. Surse: Penalul insistă pentru CANDIDATURA lui Tăriceanu. Ce i se pregătește lui Firea

Președintele PSD Liviu Dragnea, fostul șef al partidului, Victor Ponta și șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu au avut o întâlnire de taină și, potrivit unor surse citate de Antena 3, Ponta insistă ca fostul liberal să candideze la Primăria București.

Informația a fost prezentată la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3, luni, după ce DNA l-a scos pe Ludovic Orban din cursa pentru Primăria Capitalei. 

Ponta, Dragnea şi Tăriceanu s-ar fi întâlnit în biroul lui Zgonea ca să discute situaţia nou creată, iar unele surse spun că Ponta ar insista ca Tăriceanu să candideze la Primărie, a anunțat Dana Grecu.

Procurorii DNA au anunţat luni că prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016.

Radu Tudor crede în această variantă - Tăriceanu candidat la Primăria București - și vehiculează o nouă ipoteză.

Pe piață, există și informația că Gabrielei Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, i s-ar ”pregăti un necaz”, a spus Radu Tudor.

”Așa vorbesc unii. Se vorbește de mult timp de chestiunea aceasta”, a adăugat Radu Tudor, făcând referire și la momentul la care Traian Băsescu, pe atunci președinte, a amenințat-o pe Firea că s-ar putea să nu-și mai găsească soțul (primarul din Voluntari, Florentin Pandele - n.r.) acasă într-o zi.

DNA l-a scos pe Ludovic Orban din cursa pentru Primăria Capitalei. L-au chemat, l-au audiat şi l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Pe baza unui denunţ, din câte se poate deduce din comunicatul oficial, al unui om de afaceri care-l acuză pe Orban că i-ar fi cerut 50 000 de euro ca să-l promoveze la două televiziuni în timpul campaniei electorale. 

Cel mai probabil, Orban a fost turnat chiar de un coleg de partid.

Informațiile au fost prezentate luni, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.



populare
astăzi

1 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

4 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar