#postBrexit Londra va aborda Bruxellesul pe tema protocolului nord-irlandez, în urma problemelor comerciale şi a disputei privind vaccinurile

#postBrexit Londra va aborda Bruxellesul pe tema protocolului nord-irlandez, în urma problemelor comerciale şi a disputei privind vaccinurile

Ministrul britanic de stat Michael Gove a avertizat marţi asupra unor probleme serioase în implementarea aranjamentelor post-Brexit privind comerţul în Irlanda de Nord, în contextul tensiunilor apărute în această provincie britanică după ce Comisia Europeană a încercat să oprească livrările de vaccin anti-COVID din Marea Britanie către Irlanda de Nord.

Prin această încercare, Comisia Europeană a făcut o ''gravă eroare'' şi ''încrederea s-a erodat, răul a fost făcut şi prin urmare este nevoie de o acţiune urgentă'', a spus Gove marţi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, într-o declaraţie parlamentară despre aplicarea Protocolului privind Irlanda de Nord cuprins în acordul asupra relaţiei post-Brexit între Regatul Unit şi UE.

Conform acestui protocol, al cărui obiectiv este menţinerea acordului de pace din Vinerea Mare (din 1998), Irlanda de Nord rămâne atât în teritoriul vamal britanic cât şi în piaţa unică europeană prin aplicarea unui set limitat de norme UE privind piaţa unică a mărfurilor şi uniunea vamală.

În baza acestor norme, agenţi vamali europeni efectuează controale în porturile irlandeze Larne şi Belfast pentru a aplica regulile vamale ale UE în cazul produselor care nu au ca destinaţie finală Irlanda de Nord.

În urma disputei cu compania AstraZeneca pe tema livrărilor de vaccin anti-COVID-19, Comisia Europeană a decis vineri blocarea livrărilor de vaccin dinspre restul Marii Britanii către Irlanda de Nord, decizie revocată la scurt timp în urma protestelor venite de la Londra, Dublin şi Belfast, care au avertizat executivul comunitar că încalcă respectivul protocol.

Între timp, această dispută a degenerat în tensiuni în Irlanda de Nord, unde s-a relatat despre ameninţări atribuite unor grupuri paramilitare unioniste, astfel că autorităţile provinciei şi Comisia Europeană au luat marţi decizia de a-şi retrage din raţiuni de securitate personalul din cele două porturi, prin urmare fiind suspendate şi controalele vamale.

Aceste ameninţări afectează relaţiile între comunităţile din Irlanda de Nord, a atenţionat ministrul Michael Gove, el amintind că ''pacea, progresul şi relaţiile puternice dintre comunităţi au fost greu câştigate în Irlanda de Nord''.

El a anunţat că îl va contacta pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic (amândoi făcând parte din comitetul care supervizează implementarea protocolului nord-irlandez), pentru a aborda atât incidentul cu vaccinurile, cât şi implementarea dificilă a regulilor din Protocolul privind Irlanda de Nord, care printre altele provoacă întârzieri în livrarea mărfurilor. Premierul nord-irlandez, Arlene Foster, a cerut sâmbătă revizuirea acestui document, considerându-l ''inaplicabil'' în forma actuală.

În acest timp, premierul irlandez Micheal Martin descris marţi acţiunile de intimidare împotriva oficialilor vamali din porturile nord-irlandeze drept o ''evoluţie urâtă şi foarte sinistră''.

Poliţia nord-irlandeză a observat semne în creştere despre o stare de tensiune şi nemulţumire, dar nu are indicii că în spatele acţiunilor de intimidare s-ar afla grupuri paramilitare, a declarat un responsabil al acesteia la postul Sky News.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...