Poveste cu final fericit pentru un om al străzii, din Italia, care a câștigat la Loto, dar nu-și putea revendica banii

Poveste cu final fericit pentru un om al străzii, din Italia, care a câștigat la Loto, dar nu-și putea revendica banii

O persoană fără adăpost a câștigat luna trecută 37.000 de euro la loteria din Italia, însă nu a putut încasa banii decât după o lună, scrie ANSA.

A durat o lună ca bărbatul fără adăpost să intre în posesia premiului de la Loto -Foto Impact.ro

Un om al străzii, din Italia, care a câștigat 37.000 de euro la Loterie nu a putut intra în posesia câștigului pentru că avea documentele expirate. După ce procedurile birocratice au fost modificate special pentru el, acesta a reușit să încaseze banii, scrie presa din Italia, citată de Agerpres.

Gianluigi, bărbatul fără adăpost , nu avea card de sănătate, iar codul său fiscal era expirat, motiv pentru care a fost împiedicat să primească banii câștigați.

Autoritățile din Italia au anunțat vineri că bărbatul poate primi banii, după ce o lună întreagă au fost căutate soluții pentru probremele birocratice.

Bărbatul este originar din Puglia. Oamenii care îl cunosc, din orașul său adoptiv, Senigallia, o staţiune luxoasă din Marche, l-au poreclit "Cassano", după Antonio Cassano, fostul atacant de la AS Roma şi din naţionala Italiei.

Povestea bărbatului fără adăpost care și-a încercat norocul la SuperLoto și a câștigat, dar nu și-a putut încasa banii, a făcut înconjurul presei din Italia. Iar finalul fericit a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din această țară, potrivit ANSA.

Oamenii spun despre Gianluigi că este un om bun și sperau ca autoritățile să îl găsească un mod în care să-l ajute.

Gianuluigi a investit câte 1,5 euro pe câte un bilet pe care a pus mereu aceleaşi numere, până când soarta i-a surâs. Acesta va rămâne cu 30.000 de euro, după ce va plăti taxele.

"Nu am card de sănătate . Am doar un vechi cod fiscal care nu este bun. Am nevoie de card ca să pot încasa banii", a spus bărbatul, potrivit Antena 3.

Comunitatea a făcut presiuni pentru ca Gianluigi să obțină documentele necesare pentru a-și revendica premiul, pentru că îl consideră un om bun, care merită să fie ajutat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?