Cum spui unui copil să nu mai viseze sau până unde să viseze? Este întrebarea pe care şi-a pus-o de multe ori Corina Momanu, preşedintele Asociaţiei ''Hope and Love for Life'', care în acest an şi-a propus să ajungă cu Caravana Hope la circa 300 de copii din Vrancea, pentru a le îndeplini visurile şi pentru a le oferi o masă de Crăciun aşa cum toţi copiii ar trebui să o aibă de sărbători.

"Este al doilea an consecutiv când facem Caravana Hope şi ne dorim să ajungem la acei copii săraci, care nu se regăsesc în nicio statistică, nu sunt în nicio numărătoare care să conteze, şi să le schimbăm masa de Crăciun. Celor care întreabă, şi printre care uneori mă număr şi eu de multe ori, 'De ce doar de Crăciun?', le răspund pentru că de Crăciun discrepanţa între bogaţi şi săraci este mai mare. Pentru că în afară de lipsurile astea pe care aceşti copii le au, mai e şi frigul. Şi când e frig, parcă simţi mai mult când îţi este foame, cum este să nu ai şi să visezi la ceea ce au alţii. Ne place să le spunem acestor copii defavorizaţi, dar de fapt ei sunt săraci, în general copii de la sate, care practic nu văd Crăciunul mai departe de televizor, dacă au şi acest televizor. Şi atunci, ne dorim să reuşim să acoperim acea discrepanţă dintre cei săraci şi cei bogaţi, cel puţin la masa de Crăciun, pe care vrem să le-o facem cu de toate, cu portocale, carne, dulciuri, brad şi cadouri, aşa cum ar trebui să fie pentru toată lumea", a declarat, pentru AGERPRES, Corina Momanu.

Iniţial, Caravana Hope îşi propusese să ajungă la 100 de copii, dar pentru că donaţiile au continuat să vină din toate colţurile ţării, ba chiar şi din străinătate, voluntarii asociaţiei nu s-au oprit încă. Şi promit să continue şi între Crăciun şi Anul Nou.

"Îmi e imposibil să număr exact la câţi copii am ajuns până acum. Caravana iniţială şi-a propus să ajungă la circa 100 de copii din trei sate ale judeţului. Am avut 100 de perechi de încălţăminte, 100 de pachete cu alimente de bază, cu preparate tradiţionale, cu dulciuri, jucării, brad, ghirlande. În schimb, pentru că am tot primit donaţii şi au apărut foarte mulţi sponsori, şi din afara comunităţii noastre, din afara judeţului Vrancea, din Bucureşti, Cluj, chiar şi din Italia sau Anglia şi aşa mai departe, am depăşit cu mult ceea ce ne-am propus. Am oprit şi acolo unde am găsit un copil desculţ, un copil dezbrăcat, şi de ce nu, un bătrân la poartă. Încă nu am centralizat şi nici nu ştiu când ne oprim, pentru că ba mai primim o poză cu un copil dezbrăcat şi spunem 'Hai să nu-l lăsăm aşa de sărbători', ba mai primim nişte donaţii, care ar fi păcat să nu facă fericit un copil. Cu siguranţă nu acoperim cât ne dorim, pentru că suntem o echipă mică, suntem zece fete care facem treaba asta, din care opt strict pe partea de voluntariat şi doi angajaţi. Cu siguranţă în actuala campanie o să ajungem la circa 300 de copii, pentru că vom continua caranava noastră şi între Crăciun şi Anul Nou", a spus Corina Momanu.

Aceasta povesteşte că o altă campanie se desfăşoară în paralel cu Caravana Hope şi este dedicată copiilor care se află în monitorizarea asociaţiei. Practic, fiecare copil a scris o scrisoare de Crăciun, iar nişte oameni de bine îi vin în ajutor Moşului, încercând să facă astfel încât dorinţele micuţilor să devină realitate.

"În afara Caravanei Hope, asociaţia are în derulare şi o campanie de scrisori dedicată copiilor care se află în monitorizarea asociaţiei. Cu această ocazie am descoperit că unii copii nu aveau nici măcar conceptul de scrisoare, de Moş Crăciun, nu aveau conceptul de a visa. Şi da, am primit inclusiv critici că dorinţele copiilor din acele scrisori sunt exagerate, pentru că unii şi-au dorit un telefon sau un cuptor cu microunde sau chiar un hoverboard. Iar noi spunem: 'Când şi cum spui unui copil să nu îşi mai dorească, să nu mai viseze sau până unde să viseze?' Aceşti copii săraci pe care îi vedem noi pe stradă şi care de multe ori ne put, pentru că asta e realitatea, aceşti copii trăiesc printre noi, la şcoală văd telefoane, la şcoală copiii vorbesc şi despre cuptorul cu microunde, şi despre hoverboard sau despre alte gadgeturi. Pentru că aceşti copii au şi ei dreptul să viseze şi să spere într-un viitor mai bun, să se bucure de lucrurile care altora li se par normale'', a arătat ea.

Anul trecut, campania de scrisori s-a axat pe nevoile copiilor pe partea de educaţie.

''Spiriduşii noştri le-au făcut rost copiilor de o tabletă sau un telefon pentru a putea participa la şcoala online. Ceea ce ne-am propus prin campania din acest an, şi sperăm să fi reuşit, este să îi bucurăm în mod special şi am insistat pe lucruri noi. Noi, ca asociaţie, ne bucurăm de fiecare lucru pe care îl primim, nou sau folosit, şi îl dăm mai departe. Dar prin această campanie încurajăm ca cel puţin o dată pe an un copil să aibă un lucru nou. Pentru că magia Crăciunului, indiferent cât este de frig în timpul anului, indiferent de nedreptatea care li se face, pentru că este o nedreptate, aceşti copii, în definitiv, sunt ai noştri toţi, sunt ai sistemului, ai comunităţii, chiar dacă ne facem că nu îi vedem, şi atunci, după acest Crăciun şi după această campanie, au şi ei o geacă nouă, un trening nou, o jucărie nouă, o pereche de încălţăminte nouă şi simt Crăciunul", este de părere Corina Momanu.

Oficial, Asociaţia "Hope and Love for Life" a luat naştere în anul 2018, dar parte din membrii acesteia erau deja activi în acţiuni de voluntariat şi strângere de fonduri.

"Asociaţia a luat naştere în 2018, în luna mai, dar pe partea de voluntariat şi campanie de strângere de fonduri suntem încă din anul 2017. Prima campanie a fost pentru Anastasia, o fetiţă cu amiotrofie spinală, care la vârsta de şase anişori nu putea nici măcar să stea în funduleţ. Astăzi, Anastasia pedalează şi suntem mândri să fim parte din viaţa şi bucuria acestui copil. Am zis că ne oprim acolo, dar nu am putut. Pentru că apoi a mai venit un copil, a mai venit şi un altul şi am tot continuat. Am ajuns la un număr de peste 30 de bolnavi pe care i-am susţinut la tratament în afara ţării, pentru care am adunat fonduri inclusiv pentru medicamente, cazare, am intermediat plecarea la clinici în străinătate, traduceri de documente şi aşa mai departe", îşi aminteşte Corina.

Pentru cine priveşte din afară voluntariatul, s-ar putea crede că este o activitate la care mergi uneori, când ai ceva timp liber la dispoziţie, poate când te plictiseşti de viaţa de zi cu zi. Însă Corina spune că pentru membrii Asociaţiei ''Hope and Love for Life'' voluntariatul este mult mai mult decât atât, este o implicare zilnică şi constantă, mai ales atunci când vine vorba despre cazurile medicale, atunci când acţiunea sau inacţiunea cuiva poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Recunoaşte că atât ea, cât şi alţi voluntari ai asociaţiei au fost de multe ori demoralizaţi, mai ales atunci când un copil a pierdut lupta pentru viaţă, însă, cumva, au reuşit să se mobilizeze, cu gândul că alţi copii au nevoie de ei.

"Toată cazurile noastre ne impresionează şi cel mai tare ne dărâmă atunci când îi pierdem pe cei pentru care luptăm. Când preluăm un caz, discutăm poate la rece despre ce putem face concret pentru acea persoană, dar, treptat, ajungem să-i cunoaştem, vorbim cu ei sau cu familiile, le trimitem cadouri, suntem alături de ei în orice etapă a tratamentului, orice pas pe care îl fac. Durerea lor devine durerea noastră. Şi poate greşesc, dar e dificil să stai deoparte, mai ales când e vorba de un copil. În cei patru ani de activitate, l-am pierdut pe nea Baciu, pe nea Stoica, pe Cătălin, un tânăr de 21 de ani din Târgovişte, am pierdut-o pe Daria din Craiova, Mara din Bucureşti, Geanina care era vrânceancă, şi pe Ionuţ, tot vrâncean de-al nostru. De multe ori, mulţi voluntari au vrut să renunţe, recunosc'', spune ea.

Ce o motivează să meargă mai departe?

''Toţi cei pe care i-am salvat, împreună cu echipa şi împreună cu comunitatea care ne-a ajutat să putem face acest lucru. Cum am fi priviţi noi dacă am renunţa pur şi simplu, după atâtea eforturi? Am început de la nimic, de la campania Anastasiei pentru care am mers din uşă în uşă, pe stradă cerând doi, cinci lei şi am ajuns în situaţia că atâţia vrânceni, şi nu numai vrânceni, să aibă încredere în noi şi noi să lăsăm armele jos pentru că am pierdut un copil, dar în acelaşi timp am salvat alţii 10? Ar fi greşit. Cel puţin aşa văd eu lucrurile şi asta este ceea ce îmi dă forţa să continui şi să fiu gata să o iau de la capăt după fiecare pierdere. Nu noi suntem eroii, ci mamele acestor copii, care sunt zi şi noapte alături de ei, şi întreaga comunitate care luptă pentru ei. Şi aş lua-o de fiecare dată de la capăt, din intersecţie în intersecţie pentru doi, cinci lei, atâta timp cât ştiu că putem salva o viaţă", mărturiseşte Corina.

Şi ţine să ne spună că dincolo de eforturile asociaţiei şi dăruirea voluntarilor, nimic nu ar fi posibil fără ajutorul oamenilor, al comunităţii, al sponsorilor din ce în ce mai numeroşi, care li s-au alăturat în ultimul timp.

"Este meritul nostru poate că am vorbit despre caz, că am reuşit să adunăm lumea laolaltă, dar este meritul tuturor celor care au donat pentru fiecare viaţă salvată, pentru fiecare copil ajutat, încălţat, îmbrăcat. Au existat şi cazuri în care părinţii au refuzat ajutorul nostru pentru că le-am cerut să justifice modul în care cheltuiau banii. Considerau că sunt banii lor şi că nu trebuie să dea socoteală pentru ceea ce primeau. Pentru noi, fiecare ban contează, pentru că nu sunt banii noştri, sunt ai donatorilor şi în faţa lor avem datoria să justificăm modul în care aceştia au fost cheltuiţi. Banii vin de la oameni normali, cu un trai normal, cu locuri de muncă normale. De aceea e important ca ei să ştie şi să aibă încredere că donaţia lor, uneori din puţinul pe care şi aceştia îl au, merge la cei care au nevoie. Dacă suntem datori cuiva cu o explicaţie, aceia sunt donatorii noştri. Nu avem o relaţie cu instituţiile statului. În afară de Centrul Maternal Focşani, cu care am colaborat foarte bine, relaţia cu autorităţile, mai ales cu serviciile de asistenţă socială din primării, este anevoioasă. Nu ştiu de ce. Mi-aş dori să avem o relaţie nu personală, pentru că nu cer nimic pentru mine, cel puţin să nu ne punem piedici, mai ales atunci când e vorba de cazuri sociale. Aşa că nu pot spune că am o relaţie cu autorităţile şi pe de o parte cred că e mai bine aşa. Nu dorim să fim afiliaţi politic, nu le datorăm nimic şi nu ne datorează nimic. Considerăm că donatorii noştri sunt mai importanţi", afirmă Corina Momanu.

Şi pentru că nevoile sociale sunt multe, iar asociaţia nu a ştiut să se ţină departe de durerile unor persoane care au apelat la ea, de-a lungul timpului activitatea ei s-a diversificat.

"Pe lângă toţi copiii bolnavi pe care i-am ajutat, pentru că aici ne-am concentrat cel mai mult toate forţele şi logistica, am reuşit să cumpărăm trei case care găzduiesc în prezent 14 copii, împreună cu părinţii, în unele cazuri doar mama. Am reuşit să acoperim partea de materiale de construcţii la alte două case din judeţul Vrancea şi am reuşit să ridicăm o casă la Gura Galiţei pentru o familie cu mai mulţi copii care îşi pierduse locuinţa într-un incendiu. A fost şi continuă să fie o muncă de echipă, o muncă a întregii comunităţi, uneori nu doar de aici, din Vrancea, din toată ţara şi chiar din străinătate. De cele mai multe ori sunt oameni simpli şi mă bucură să văd dorinţa şi bucuria lor de a dărui, de a face bine. Sunt zeci, sute de donatori care au înţeles ceea ce facem noi şi au ales să ni se alăture şi acesta este unul dintre motivele care ne determină să continuăm, să o luăm de la capăt în fiecare zi, ori de câte ori suntem deznădăjduiţi", ne mărturiseşte Corina Momanu.

Rozalia Zamfir este unul dintre voluntarii asociaţiei. Locuieşte la Roma şi zilnic, după ce îşi termină programul de lucru, străbate străzile Romei pentru a strânge donaţii. De la haine, la jucării, scutece pentru bătrâni şi copii. Pe care ulterior le trimite în ţară cu ajutorul unui alt vrâncean, Nelu Carabulea, care s-a alăturat asociaţiei şi aduce lunar sute de pachete pentru cei în nevoie.

"Am început acum doi ani să fac voluntariat, după ce au ajuns în Italia, la tratament, câţiva copii trimişi de asociaţie. Astăzi, colectez donaţii şi trimit coletele în România, peste 30 - 40 de cutii în fiecare lună. Donaţiile se strâng de obicei în magazinul unui italian din centrul Romei, la care am ajuns din întâmplare. A donat mai întâi doi saci de haine şi după ce i-am arătat pagina asociaţiei şi i-am vorbit despre ce facem noi, s-a mobilizat exemplar şi zilnic găsesc la el cutii întregi cu donaţii. Le iau, le sortez la mine în garaj noaptea şi apoi, cu ajutorul unui alt vrâncean de-al nostru, coletele ajung în ţară, la asociaţie. De obicei, donaţiile vin de la italieni. Mi-aş dori să fie mai mulţi români care să se implice, dar atunci când am apelat la ajutor din partea lor, nu a răspuns nimeni. Sper ca lucrurile să se schimbe, pentru că voluntarii asociaţiei fac adevărate minuni şi reuşesc să fie alături de multe persoane pe care, uneori, sistemul, instituţiile le ignoră", ne-a povestit Rozalia Zamfir, de loc din Vrancea, de la Bilieşti.

Campaniile asociaţiei au strâns zeci de mii de euro pentru mulţi beneficiari care au ajuns mai apoi la tratamente în străinătate. Mulţi dintre ei spun că acest lucru nu ar fi posibil dacă asociaţia nu ar fi fost lângă ei.

"În 2019, am făcut un apel pe Facebook pentru copilul meu de patru ani şi jumătate, bolnav de cancer suprarenal. Am fost contactată de asociaţie şi ne-au întrebat dacă pot să ne preia cazul. S-au ocupat să ne trimită actele la diferite clinici din străinătate, până când au găsit clinica potrivită, unde de altfel suntem şi acum. Ne-au tradus documentele, ne-au asigurat cheltuielile pentru cazare. Ne-au susţinut în tot şi toate. Cred că au strâns pentru noi peste 80.000 de euro şi recunosc că, dacă nu ar fi fost asociaţia, copilul meu nu ar fi ajuns să trăiască până astăzi. Când am ajuns cu el în spital, în România, medicii mi-au spus că are zero şanse de supravieţuire, că mai are cel mult cinci zile de trăit. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani. După ce i-au preluat cazul, în circa două săptămâni, copilul meu a ajuns în străinătate, la tratament. Am fost norocoşi, aşa cum au fost şi alţi copii pe care ei i-au ajutat. În România nu se face mai nimic pentru aceşti copii. Cel puţin, pentru copilul meu nu au făcut nimic. Asociaţia a fost şansa ei", a arătat Mariana Pârvu, o mămică ce a fost ajutată de asociaţie să ajungă cu copilul la tratament în străinătate.

Puţini ar crede că astfel de lucruri mai sunt astăzi posibile fără o susţinere financiară importantă. Dar voluntarii Asociaţiei "Hope and Love for Life" demonstrează zilnic că implicarea poate face diferenţa şi că cel mai important pentru a produce schimbarea, chiar şi aceea de mentalitate, este să te implici, să dai exemplul tău personal, în speranţa că, mai devreme sau mai târziu, alţii te vor urma.

În cazul Corinei Momanu, aşa s-au întâmplat lucrurile şi spune că este recunoscătoare pentru tot ce a reuşit să facă până în prezent, pentru toţi oamenii care au decis să vină alături de ea şi să îi sprijine pe cei pe care viaţa îi pune la grele încercări. Pentru anul care vine, Corina îşi doreşte să fim mai buni unii cu alţii.

"Pentru anul care vine îmi doresc să avem mintea trează, să fim sănătoşi şi să fim mai buni unii cu alţii. Pare o vorbă din bătrâni, dar asta îmi doresc. Pentru că sunt atâţia copii bolnavi şi cel mai mult mă demoralizează boala la tineri şi la copii. Îmi doresc sănătate, îmi doresc să vedem licărul de bucurie din ochii copiilor, să vedem câtă frumuseţe se ascunde în spatele lor. Îmi doresc să fim mai buni unii cu alţii. Pentru că - cu toţii avem partea noastră de răutate, şi faţă de cei din jurul nostru, şi faţă de autorităţi, dar cred că asta provine din atâtea neajunsuri pe care le trăim, neajunsurile unei societăţi fără educaţie, şi de aici repulsia noastră faţă de sisteme. Dar asta îmi doresc cu adevărat să fim mai buni unii cu alţii", a fost mesajul ei. AGERPRES/ (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: Asociaţia Hope and Love for Life

Distribuie Distribuie Comentarii