Povestea celor 3 tezaure poloneze care au fost salvate prin portul Constanţa

Povestea celor 3 tezaure poloneze care au fost salvate prin portul Constanţa

În 15 septembrie 1939 prin portul Constanţa au fost tranzitate 80 de tone de aur polonez. Era primul din cele trei tezaure ale Poloniei salvate din calea armatelor Germaniei şi Rusiei care au atacat, în tandem, Polonia, pornind astfel al doilea război mondial.

Lingourile, ambalate în 1.200 de lăzi, au fost urcate la bordul petrolierului britanic „Eocene”, sub privirile încordate ale diplomaţilor şi ofiţerilor români. Germania protesta cu furie prin ministrul Fabricius.
România însă a ales onoarea: ministrul de externe Grigore Gafencu a răspuns scurt, cu demnitate, că nu e vorba decât de un simplu tranzit de marfă. Cu alte cuvinte, am dat flit celor două imperii hrăpăreţe.

În 15 septembrie 1939 prin portul Constanţa au fost tranzitate 80 de tone de aur polonez.

„Eocene” ridică ancora din Constanţa, trece prin Bosfor şi duce aurul spre siguranţă, prin Turcia şi Beirut, de unde este preluat de navele franceze „Emile Bertin”, „Vauban” şi „Epervier” şi dus la Toulon. Aurul avea să se întoarcă în Polonia abia în 1947, după multe peregrinări şi ani de război.

Alături de această uriaşă rezervă a Băncii Poloniei, un al doilea tezaur, cel al Fondului Apărării Naţionale, a trecut tot prin Constanţa. Era compus din 61 de lăzi cu obiecte de valoare donate de popor: potire, ceasuri, verighete, argintărie, însumând 2,3 tone. Încărcătura a fost dusă pe nava românească „Suceava”, care a părăsit portul nostru escortată de vase româneşti, ajungând în februarie 1940 la Marsilia. Soarta navei a fost tragică: torpilată mai târziu de un submarin sovietic S-33 la 20 aprilie 1943, s-a scufundat cu tot echipajul la est de Sulina.

Un al treilea tezaur, cel al Muzeului Wawel din Cracovia şi al Castelului Regal din Varşovia, conţinea relicve de nepreţuit: spada de încoronare a regelui Wladislaw I Lokietek (1320), Colanul de aur al lui Sigismund III, obiecte aparţinând lui Ian III Sobieski, eroul care a salvat Viena de turci în 1683, coroane, steaguri de luptă şi alte piese ale istoriei poloneze. După ce a fost păstrat câteva luni la Bucureşti, în noiembrie 1939 acest tezaur a fost transportat la Constanţa şi urcat pe nava românească „Ardealul”, ajungând la Marsilia şi apoi în Marea Britanie.

„Ardealul” a fost singura dintre navele tezaurelor care a supravieţuit războiului, întorcându-se în 1945 în portul Constanţa. Tot cu ARDEALUL avea să plece un an mai târziu, definitiv din România, compozitorul George Enescu. România, prinsă între Germania lui Hitler şi rușii lui Stalin a demonstrat atunci că ONOAREA şi prietenia valorează mai mult decât aurul.

Am deschis drumul spre libertate tezaurelor Poloniei, le-am apărat de lăcomia imperiilor şi le-am protejat să plece spre aliaţi. A fost clipa în care Constanţa a devenit poarta prin care s-a SALVAT nu doar aurul, ci şi o parte din SUFLETUL Poloniei.

Nava „Ardeal” a fost una dintre mândriile Serviciului Maritim Român, construită în 1922 la Wilhelmshaven și intrată în flota noastră în anii ’30.
Elegantă și solidă, a servit ca navă mixtă de pasageri și marfă, navigând ani la rând între Constanța și porturile Mediteranei.

În timpul războiului a îndeplinit misiuni dificile, dar spre deosebire de multe surate, „Ardealul” a supraviețuit conflagrației mondiale. După 1945 s-a întors în portul Constanța pentru reparații și a continuat să navigheze, trecând ulterior în flotele Sovromtransport și Navrom. În cele din urmă, după patru decenii de serviciu pe mările lumii, în 1962 nava a fost trasă pe doc la Șantierul Naval Constanța și dezmembrată pentru fier vechi, punându-se capăt unei cariere maritime deosebite. A rămas în memoria marinarilor români drept o navă SMR de nădejde și un simbol al legăturii noastre cu mările lumii. SURSA: napocanews.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Bătaie în timpul unui zbor Tel Aviv - Bucureşti. 30 de pasageri au fost implicaţi în altercaţie. Poliția a intervenit imediat după aterizare

5 Mihaela Bilic, postare controversată în care atacă Big Pharma