„Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viaţa lumii, apărându-i, totodată, interesele naţionale”, spunea diplomatul Nicolae Titulescu, de la a cărei moarte se împlinesc vineri, 17 martie, 82 de ani.

Nicolae Titulescu a fost un diplomat, profesor universitar, jurist şi om politic. A fost singurul român care a ajuns preşedinte al Ligii Naţiunilor (predecesoare a ONU) şi singurul preşedinte care s-a bucurat de două mandate, conform biografiei marelui om politic făcută de Fundația Europeană Titulescu.

Nicolae Titulescu s-a născut în Craiova, unde a urmat studiile primare şi liceale. În 1900, după absolvirea liceului „Carol I“, a început studiile de drept la Paris. În 1905, după obţinerea doctoratului, s-a întors în România, devenind profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi. Doi ani mai târziu, s-a transferat la Universitatea din Bucureşti.

A militat pentru întregirea României prin intrare în război

Membru din 1907 al Partidului Liberal Conservator condus de Take Ionescu, ascensiunea politică a lui Titulescu a fost una fulminantă. În 1912 a fost ales pentru prima dată deputat. Din această poziţie, a militat pentru întregirea României prin intrare în război. În 1917 a fost numit Ministru al Finanţelor, iar în anul următor a contribuit la înfiinţarea Comitetului Naţional Român.

Din 1921 a funcţionat ca reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. Din această funcţie, a luptat pentru păstrarea graniţelor aşa cum au fost stabilite prin tratatele de pace de la Paris şi pentru buna cooperare a marilor puteri cu statele mici.

Nicolae Titulescu a ocupat de trei ori poziţia de Ministru al Afacerilor Străine în perioada 1928-1936. A dus o politica vie împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta în general, realizând pericolul pe care acestea îl reprezentau pentru siguranţa frontierelor României. În acest sens, a depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori.

Exilul și moartea

În august 1936, Carol II l-a demis pe Nicolae Titulescu din toate funcţiile şi l-a expulzat din ţară. Diplomatul român s-a refugiat în Elveţia inițial, apoi s-a stabilit în Franţa, la Cannes, în 1937.

Unul dintre principalele motive ale demiterii a fost tocmai încercarea de închegare a relaţiilor sovieto-române la Montreaux, misiune în care-i dăduse acordul însuşi regele. Carol al II-lea îşi jucase bine cartea. Că aceste eforturi ale lui Titulescu, în totală contradicţie cu politica susţinută de Reich, erau cauza demiterii o susţinea şi Corneliu Coposu, într-un interviu din iulie 1991, pentru „Magazin istoric“: „Cred că factorul principal care a determinat schimbarea lui Titulescu au fost presiunile venite din partea Axei Roma-Berlin sau, mai precis, din partea Cancelariei din Wilhelmstrasse“.

În încercarea sa de a fraterniza cu ruşii , Titulescu nu era naiv, aşa cum spuneau cei care-l acuzau de bolşevism. Prevăzând însă marele război care avea să vie, ştia că micul regat şi-ar fi putut asigura un puternic aliat. „Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS, atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere între popoare pe care a practicat-o în ultimii ani. Tratatul de asistenţă între România şi URSS este necesar României, fie că Germania face război cu URSS, fie că se înţelege cu ea. Şi acest tratat va trebui să fie făcut în timp util, cu România, altminteri apropierea germano-rusă se va face fără noi şi pe spatele nostru“, scria Titulescu în vara lui 1937. Doi ani mai târziu, la Moscova, era semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care pecetluia soarta Europei.

Deşi se afla în afara graniţelor ţării, Titulescu şi-a continuat activitatea şi a militat pentru evitarea războiului, prin conferinţe şi articole. A conferenţiat în Franţa şi în Marea Britanie (aici şi-a ţinut prelegerile în Camera Comunelor şi la universităţile Oxford şi Cambridge).

A murit departe de țară, la Cannes pe data de 17 martie 1941. Ion Antonescu a respins participarea delegaţiei Partidului Naţional Tărănesc formată din Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Mihai Popovici, Pan Halipa, Sever Bocu, Mihai Rautu, Ilie Lazăr, Aurel Leucutia, Nicolae Penescu şi Gheorghe Popp la funeralii. La 24 martie, a fost înhumat în cimitirul Bisericii ruse „Sf. Mihail” din Cannes.

La aniversarea centenarului său, în 1982, i s-a atribuit titlul de „Om al secolului pentru pace şi înţelegere internaţională“, act de rezonanţă mondială.

Testamentul din închisoare al lui Iuliu Maniu: „Am obligaţia morală să aduc în ţară osemintele lui Nicolae Titulescu“

Regretatul lider al României post-decembriste, Corneliu Coposu, i-a dezvăluit cunoscutului jurnalist Vartan Arachelian care au fost ultimele cuvinte ale marelui om politic Iuliu Maniu, mort în închisoare.

Corneliu Coposu i-a povestit lui Vartan Arachelian cum a decurs ultima întâlnire pe care a avut-o cu Iuliu Maniu. „În perioada cât am fost la Malmaison, comuniştii nu aveau un personal de mare încredere în toate posturile de răspundere, mai ales în puşcării şi în serviciile organelor represive, aşa s-a făcut că la un moment dat, în timpul unei nopţi, a fost de serviciu o persoană care făcea parte din veche Siguranţă a statului român. Cu doi ani înainte, îi făcusem un serviciu deosebit şi drept recunoştinţă s-a purtat cu mine cu o gratitudine uimitoare, mai cu seamă că îşi periclita astfel propria lui situaţie. Era un agent de siguranţă, un om cinstit, originar din Avrig, de lângă Sibiu, care atunci cînd era singur de pază. îmi strecura la ureche anumite informaţii. De la el am aflat că îl am vecin de celulă pe Iuliu Maniu. Într-un moment prielnic, i-am făcut rugămintea de a mă pune în legătură cu Maniu şi el mi-a făcut promisiunea că în proxima noapte cînd va fi de serviciu şi va avea certitudinea că nu este supravegheat, îmi va îndeplini dorinţa“, a mărturisit Corneliu Coposu.

După câteva zile, târziu, în noapte, celula sa s-a deschis discret şi a fost dus în celula lui Iuliu Maniu. „Maniu era culcat în pat, puţin slăbit, cu mintea limpede, moralul foarte ridicat. Prima oară s-a arătat surprins că mă vede, nu surprins de faptul că eram închis, ştia că eram arestat, ci de faptul că am putut pătrunde la el. I-am spus că am un om de încredere, deci putem vorbi fără risc, respectivul agent m-a asigurat că un sfert... de oră pot să vorbesc neconturbat. Cu prilejul acesta, Maniu mi-a spus, cam următorul lucru: «Ştiu că voi muri în închisoare, voi care veţi supravieţui aveţi grijă să nu lăsaţi să moară partidul şi asiguraţi-i continuitatea, dacă vor fi vremuri care să vă permită acest lucru. Şi nu uita că am obligaţia morală, ca executor testamentar, să aduc în ţară osemintele lui Titulescu. N-am putut s-o fac cât am fost liber. Locul lui de înmormîntare, ales de el, este dealul Tîmpa, Braşov»".

Abia în 1992 rămăşiţele sale au fost aduse în ţară şi înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, după o dificilă procedură legală, organizată de Jean-Paul Carteron.