Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. Era o gaură mare”

La aproape patru decenii de la atacul care a transformat cargoul românesc „Fundulea” într-o torță plutitoare în Strâmtoarea Ormuz, istoria pare să bată din nou la ușă. Zona maritimă care a înghițit atunci vieți, secrete și un episod pe care regimul Ceaușescu l-a îngropat în tăcere, este astăzi din nou în centrul tensiunilor internaționale.

Tragedia din 23 noiembrie 1987, când iranienii au lovit nava românească cu rachete cu napalm, capătă o încărcătură nouă în lumina actualelor confruntări și a riscului tot mai mare ca Strâmtoarea Ormuz să redevină un focar de conflict global.

„Adevărul” a relatat pe larg, în 2017, la 10 ani de la tragedie, despre teribilul incident în care Radu Lupu, comandantul navei românești „Fundulea”, a murit , un incident ținut sub tăcere de regimul comunist, interpretat ulterior ca un avertisment adresat lui Nicolae Ceaușescu, în contextul în care România ar fi sprijinit indirect Irakul în timpul războiului cu Iranul.

Un voiaj obișnuit, transformat în tragedie

Cargoul „Fundulea”, de 7.800 tdw, construit la Galați, plecase din România la 3 octombrie 1987, având la bord 30 de membri de echipaj și fiind comandat de Radu Lupu. Nava transporta marmură către Kuweit și se pregătea să intre în Strâmtoarea Ormuz.

„Eram în plin război între Iran şi Irak. Înainte de a intra în golf, am fost pregătiți să facem faţă unor situaţii precum incendii sau bombardament“, povestea Dumitrache Delicote, care era șef mecanic.

La intrarea în strâmtoare, echipajul a fost chestionat de iranieni, apoi și-a continuat drumul. În jurul orei 10.00, nava a fost interceptată de o unitate militară iraniană.

„Ne-au cerut să oprim motorul şi au început să pună multe întrebări despre marfa pe care o transportam. Au tot invocat faptul că nu înţeleg limba engleză şi discuţia a durat cam 45 de minute“, își amintea Delicote, citat în 2017 de Adevărul.

Șapte rachete lovesc suprastructura

Echipajul s-a retras în cabine pentru a nu deranja comanda. Atacul a venit brusc.

„Nu a trecut mult şi am auzit prima bubuitură. Am realizat că, în timp ce unii ne ţineau de vorbă, militarii iranieni îşi reglau sistemele pentru lansarea rachetelor. Şi au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Șapte au nimerit nava, la nivelul castelului, acolo unde echipajul avea cabinele“, mai povestea Delicote

Incendiul s-a declanșat instantaneu. Delicote a încercat să ajungă la cabina sa pentru a lua un extinctor.

„Cabina nu mai era. Era o gaură mare. O rachetă trecuse pe acolo“, povestea el.

Echipajul s-a regrupat în fața suprastructurii și a început să caute răniții.

„Trei dintre noi erau grav răniți: comandantul, căruia îi intrase în abdomen mai multe schije, ofițerul 2 şi bucătarul“, spunea Delicote.

Ajutorul întârzia

Elicoptere au survolat zona, dar nu pentru a interveni.

„Inițial am crezut că sunt ajutoare, dar mai târziu am aflat că veniseră în recunoaștere, pentru a fotografia şi filma tragedia“, povestea marinarul, citat de Adevărul.

O navă din Oman a încercat să ajute, dar a fost nevoită să se retragă din cauza riscului de explozie:

„A tratat câțiva răniţi, inclusiv pe mine, şi a plecat“.

În cele din urmă, un elicopter a preluat răniții, iar un remorcher specializat a intervenit pentru stingerea incendiului. Echipajul românesc și cel al remorcherului au luptat cu flăcările timp de 16 ore.

Ipoteza unui avertisment politic: „Să îl avertizeze pe Nicolae Ceauşescu”

După atac, marinarii au încercat să înțeleagă motivul.

„Eram prima navă românească care trecea prin zonă, iar iranienii au vrut să se răzbune pe noi şi să îl avertizeze pe Nicolae Ceaușescu, care se afla în Egipt în acele zile, țară care primise un împrumut mare de la noi, dar pe care îl folosea pentru a înarma Irakul“, spunea Delicote, completând:

Tragedia de pe nava Fundulea: atacată de iranieni cu napalm pentru că ţara noastră înarma indirect Irakul

„Doar noi, românii, eram ţinuţi în întuneric. Restul lumii ştia aceste lucruri“.

Răni, pierderi și tăcere impusă

Delicote însuși a fost rănit.

„Din cap până în picioare, pe sub piele, îmi intraseră schije mici. Mi-au ieşit încet-încet din piele timp de mai mulți ani. Îmi scotea soția câte una“, povestea el.

Comandantul Radu Lupu a murit la spital din cauza rănilor. Bucătarul, cu arsuri pe 40% din corp, a supraviețuit.

Nava a fost remorcată la Dubai, apoi adusă în țară după opt luni pentru reparații.

Regimul comunist a secretizat incidentul.

„Ni s-a mai spus că nu avem voie să scoatem o vorbă despre cele întâmplate, ca să nu stricăm relaţia dintre ţări, dintre România şi Iran. Oamenii nu contau pentru regimul comunist“, spunea marinarul.

Pe 10 decembrie 1987, Delicote a ajuns acasă.

Mărturii peste timp: „Fără niciun aviz, au început să tragă în navă”

Într-un interviu distribuit pe canalul de YouTube al publicației Constanța INFO , alți supraviețuitor ai teribilei tragedii au rememorat cumplitul incident:

„Am intrat pe Strâmtoarea Ormuz, ne-a luat în primire o navă iraniană care avea la bord o baterie de 12 rachete. Ne-a spus să declarăm marfa și destinația. Ei s-au prefăcut că nu înțeleg, le-am repetat de vreo cel puțin 10 ori destinația: Kuweit. Mi-au plecat, ca după circa 10-15 minute să se întoarcă și, fără niciun aviz, au început să tragă în navă”.

De ce criza din Strâmtoarea Ormuz nu înseamnă automat o criză economică globală. Directorul IREF Paris: „Ne-am mai confruntat cu astfel de situații”

„N-am văzut rachetele, eu le-am simțit. Eu stăteam în pat, să aleg în navă că a dezechilibrat patul, am căzut în cap, m-am lovit cu capul de... Pe urmă am ieșit. Deci partea asta de providență a fost, fiindcă trebuia să mă ridic să mă duc la lavoar să mă spăl și să mă duc jos la mașină. Atunci a fost momentul. Dacă mă ridicam cum m-au sculat, eram marinarul fără cap”, își amintește Gheorghe Foriș, fost ofițer II punte Nava Fundulea, potrivit înregistrării.

„O lumină puternică în geam... Pur și simplu din frică, din instinct, m-am retras înapoi. Am încercat să ies pe culoar. Deja nu se putea respira, era un fum înecăcios, sulfuros. Și am ieșit din nou pe hol bâjbâind, ochii închiși bineînțeles, că știam câți metri am până la ieșire. Mergeam cu ochii închiși și bâjbâiam peretele până la ieșire”, povestește Dacian Bota, fost ofițer II mecanic Nava Fundulea.

„O schijă a pătruns prin peretele despărțitor între stație și comandă, s-a oprit în ceasul meu din stație, pe care l-a aruncat exact pe birou în fața mea. Dacă ar fi pătruns, era și ascuțită, direct în cap mă lovea”, relata tot Dacian Bota, într-o înregistrare de arhivă.