Prahova: Directorul Direcției Patrimoniu din Primăria Ploiești, urmărit penal pentru luare de mită

Prahova: Directorul Direcției Patrimoniu din Primăria Ploiești, urmărit penal pentru luare de mită

Directorul Direcției Patrimoniu din Primăria Ploiești, Florin Petrache, este urmărit penal de procurorii DNA Ploiești pentru luare de mită, acesta fiind cercetat sub control judiciar și având interdicția de a-și exercita funcția și de a intra în sediul primăriei.

Potrivit unui comunicat de presă emis, miercuri, de DNA, în perioada martie-aprilie 2012, inculpatul, în calitate de director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, a pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) executarea unor lucrări de amenajare la locuința personală și la un alt imobil, în valoare de 3.785 lei, activități care s-au materializat câteva luni mai târziu.

Astfel, în urma primirii acestor foloase, Petrache a efectuat demersurile necesare promovării și supunerii aprobării Consiliului Local a unui proiect de hotărâre privind prelungirea unui contract de asociere încheiat între municipiul Ploiești și o firmă la care denunțătorul avea calitatea de asociat.

Contractul viza exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local. De asemenea, acțiunea avea drept scop și stingerea unui litigiu civil dintre cele două entități, aflat pe rolul instanței.

În acest sens, în lunile aprilie și mai 2012, inculpatul Florin Petrache a semnat două documente prin care se renunța la continuarea acțiunii civile în instanță împotriva societății respective și se prelungea contractul de asociere menționat mai sus.

Pe timpul celor 60 de zile de control judiciar, Petrache are interdicție de a depăși limita teritorială a României fără încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, interdicție de a-și exercita funcția publică de director executiv al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, în exercitarea căreia a săvârșit fapta, și de a intra în sediul primăriei.

AGERPRES/ (AS—autor: Anamaria Toma, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”