Prahova: Un bărbat care a fost în carantină s-a oferit să fie voluntar la centrul unde a stat carantinat

Un bărbat de 45 de ani care a stat în carantină în Prahova, la finalul celor 14 zile, s-a oferit să fie voluntar la centrul de carantină, informează, miercuri, Prefectura Prahova.

"Un gest demn de toată admiraţia l-a făcut Ciprian, un ploieştean în vârstă de 45 de ani, care a stat în carantină, timp de două săptămâni, într-unul dintre centrele din Prahova. Cele 14 zile i-au fost suficiente pentru a observa ceea ce se întâmplă jurul lui şi pentru a spune "vreau să ajut". A remarcat faptul că zilnic, hrana îi era adusă doar de doamne şi domnişoare. A constatat, totodată, că ele şi administratorul unităţii respective de cazare erau singurele care descărcau, zilnic, sute de litri de apă pe care, ulterior, le urcau în camerele persoanelor aflate în izolare instituţionalizată", precizează Prefectura Prahova.

Celui care s-a oferit voluntar i-a fost pusă la dispoziţie o cameră care nu era destinată celor care vin pentru carantină, i s-au dat echipamente de protecţie şi i s-a făcut instructajul.

"Gestul ploieşteanului este demn de toată admiraţia, ţinând cont că vine într-o perioadă şi într-un loc unde mai toată lumea dă bir cu fugiţii", susţine Prefectura Prahova.

La nivelul judeţului Prahova sunt 4.697 de persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu şi 281 de persoane în carantină.

Prefectura Prahova mai informează că în cursul zilei de marţi, 31 martie, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor Interne au verificat 2.087 locaţii unde se află persoane în auto-izolare şi 87 de agenţi economici. În urma controalelor au fost aplicate 369 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 459.000 lei, dintre care 368 au fost pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în ordonanţele militare, iau una pentru fapte de natură economică. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi