Prefectura Bucureşti: Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, în centrele rezidenţiale

Prefectura Bucureşti: Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, în centrele rezidenţiale

Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, atât în centrele rezidenţiale publice, cât şi în cele private aflate pe raza Capitalei, potrivit unui comunicat al Prefecturii Bucureşti transmis AGERPRES.

Prefectura aminteşte că vineri a debutat etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva virusului COVID-19, începând cu ora 15,00, putând fi efectuate programări ale vaccinării în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login şi precizează că etapa va debuta cu vaccinarea persoanelor cu grad ridicat de risc, a vârstnicilor din centrele rezidenţiale şi a personalului care deserveşte aceste locaţii.

Echipa Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" se va deplasa la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice "Sfânta Ana" şi la Căminul pentru persoane vârstnice "Acad. Nicolae Cajal".

De la Spitalul "Obregia" se vor duce specialişti la Centrele de abilitare şi recuperare pentru persoane adulte cu dizabilităţi "Brăduţ" şi "Stejărel", Asociaţia pentru Redescoperire morală şi cultură "Maria Rosetti" - Cămin Armonia.

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca vor merge la S.C. Seniors Heaven şi la Centrul medico-social "Sfântul Andrei".

Spitalul Universitar de Urgenţă a trimis personal pentru vaccinare la Centrul pentru persoane vârstnice Sfântul Mucenic Fanurie, Centrul de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi Uverturii, la Căminul pentru vârstnici "Sfânta Mina" şi la Căminul de vârstnici Plevnei.

Fiecare dintre echipele mobile este compusă dintr-un medic, doi asistenţi şi un registrator şi beneficiază de sprijinul logistic al ISU Bucureşti-Ilfov.

Prefectura Bucureşti reaminteşte că în cadrul acestei etape a campaniei naţionale de vaccinare este vizată imunizarea persoanelor cu grad ridicat de risc şi a vârstnicilor, adulţilor de peste 65 de ani, adulţilor care suferă de boli cronice şi persoanelor care desfăşoară activităţi esenţiale.

Persoanele cu boli cronice se pot programa pentru vaccinare prin intermediul medicilor de familie pe lista cărora sunt înscrişi. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalităţi: prin intermediul oricărui alt medic de familie; prin call center la numărul de telefon 021.414.44.25; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor de sector.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...