Premierul Ciolacu după ce o dronă rusească a intrat pe teritoriul României: „Vor continua să apară. Asta este, avem un război la graniță”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a spus duminică, 8 septembrie, că se așteaptă ca situații precum cea în care o dronă rusească a intrat pe teritoriul României să continue, mai ales că vor urma noi exporturi de grâne din Ucraina.

Ciolacu spune că a vorbit în timpul nopții cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, despre drona rusească.

"Am vorbit azi noapte cu domnul ministru, am vorbit și azi dimineață cu domnul ministru, la cafea, cum era normal. Nu au fost probleme deosebite pe teren, vor continua, pentru că urmează iar exporturi de grâne. Asta este, avem un război la granița cu România", a declarat Marcel Ciolacu, conform Digi 24.

Ministerul Apărării a detectat o dronă care a intrat pe teritoriul României în jurul orei 3 noaptea, ridicând de la sol două avioane F-16 pentru a monitoriza traseul acesteia. Autoritățile cercetează împrejurările în care mai multe bucăți din dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Perisprava.

În timpul acestei nopți, locuitorii din județele Tulcea și Constanța au primit mesaje RO-Alert care îi avertizau că pot cădea obiecte din aer, cerându-le să rămână în casă. Într-un interval de 40 de minute, au fost 85 de apeluri la numărul unic e urgență 112.


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani