Premierul Poloniei, mesaj de neîncredere la adresa Uniunii Europene, în România

Premierul Poloniei, mesaj de neîncredere la adresa Uniunii Europene, în România

Premierul polonez a susținut în cadrul celei de-a patra ediții a consultărilor dintre Guvernul României și cel al Poloniei, găzduite la București, că nu putem privi oficialii UE, drept cei care au întotdeauna cele mai bune soluții „în geamantan”.

FOTO EPA EFE

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a subliniat că „acum câțiva ani, această axă de cooperare Nord-Sud ar fi putut să pară ceva dubios, iar astăzi se pare că este o necesitate”, susținând că cele două state trebuie să își extindă colaborare în toate domeniile.

„Pe degetele unei singure mâini pot să număr țările care gândesc la fel în direcțiile strategice. (...) Vedem că, odată cu agresiunea rusească în Ucraina, crește rolul, rangul acestei regiuni în care noi trăim, în care creăm valori economice și sociale. De aceea, cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi dintre Ucraina, România și Polonia se va putea în curând, sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei și atingerea păcii, să construim niște planuri strategice semnificative pe viitor, care vor fi foarte ambițioase din punct de vedere economic, investițional și de afaceri, dar și din punct de vedere strategic, al cooperării militare și al creării unei noi comunități economice de peste 100 de milioane în regiunea Europei Centrale”, a mai spus premierul polonez.

Șeful Guvernului din Polonia a susținutt totodată că „ani de zile, țările noastre, o spun drept, au fost jucate de cei din Est și din Vest. Bineînțeles, nu se poate compara presiunea din Vest față de cea din Est, dar trebuie să ne dăm seama că primele decenii naive de transformare, de capitalism erau, în același timp, decenii în care am fost în mare parte folosiți pentru scopurile proprii ale Europei vestice”.

Noi nu putem să ne uităm la Uniunea Europeană ca la cei care trebuie ascultați și care trebuie să aibă întotdeauna cele mai bune soluții care sunt aduse în geamantan la Varșovia sau la București. De aceea, în Bruxelles, în timpul discuției cu privire la piața unică europeană, am optat să se pună accentul pe fluxul liber de persoane și de mărfuri. De ce? Pentru că în aceste sectoare putem avea niște avantaje competitive. De aceea, există această libertate care a fost deja stipulată în Tratatul de la Roma, care a constituit Comunitatea Economică Europeană de atunci”, a mai susținut premierul polonez.

Morawiecki a mai susținut că „după 66 de ani, aceasta tot încă nu este terminată, ceea ce arată, sub microscop, de ce Polonia și România trebuie să lupte împreună pentru aducerea la capăt a prestării serviciilor pe piața unică europeană. Trebuie să luptăm pentru aceasta pentru că este cel mai bun interes al întreprinzătorilor noștri. În ambele cazuri, adică în cazul întreprinderilor mici și mijlocii și în sectorul de prestare a serviciilor, nici nu se poate polemiza cu acest argument și mai mult, acestea sunt de tip mainstream și sunt foarte plăcute pentru urechea țărilor din Europa de Vest. De aceea, trebuie să ne trasăm interesele pentru ca lumea de afaceri din Polonia și din România să-și realizeze împreună interesele la Bruxelles”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro