Premiul Nobel pentru Literatură 2022: scriitoarea franceză Annie Ernaux

Premiul Nobel pentru Literatură 2022: scriitoarea franceză Annie Ernaux

Premiul Nobel pentru Literatură pentru 2022 este acordat autoarei franceze Annie Ernaux „pentru curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale”.

În scrisul ei, Ernaux examinează în mod constant și din unghiuri diferite o viață marcată de disparități puternice în ceea ce privește genul, limbă și clasă. Drumul ei către autor a fost lung și anevoios, scrie în comunicatul care anunță lauretul Premiului Nobel pentru Literatură pe 2022.

Numele laureatei a fost anunţat de secretarul permanent al Academiei Suedeze, Mats Malm.

În opera sa, Annie Ernaux examinează în mod constant şi din unghiuri diferite o viaţă marcată de disparităţi puternice în ceea ce priveşte genul, limba şi clasa. A scris mai mult treizeci de opere literare.

Annie Ernaux, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatura pe 2022

Annie Ernaux, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatura pe 2022 Foto EPA EFE

Annie Ernaux s-a născut în 1940 şi a crescut în micul oraş Yvetot din Normandia, unde părinţii ei aveau un magazin alimentar şi o cafenea. Drumul ei ca scriitoare a fost lung şi anevoios.

În 2021, premiul Nobel pentru literatură a fost acordat romancierului britanic de origine tanzaniană Abdulrazak Gurnah.

Istoria Premiului Nobel pentru Literatură

Premiul Nobel pentru Literatură răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Dintre cei 118 laureaţi ai acestui premiu, 16 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi - în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson), informează Agerpres.

Două persoane au refuzat Premiul Nobel pentru Literatură: în 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de către conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964 Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă, scriitorul refuzând, în mod constant, toate onorurile oficiale care i-au fost acordate.

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul "Cartea junglei", care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

Scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2021, pentru "înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor prinşi la intersecţia dintre culturi şi continente", potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

Poeta americană Louise Glück a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2020, pentru "vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face ca existenţa individuală să fie universală", potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

Scriitorul austriac Peter Handke a fost recompensat în 2019 ''pentru o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane'', au precizat reprezentanţii instituţiei suedeze.

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost premiată în 2018 pentru "o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viaţă'', conform Academiei Suedeze.

Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat, în 2017, scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro "pentru romanele sale de mare forţă emoţională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea".

La 13 octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane".

În 2015, scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre".

Scriitorul chinez Mo Yan, care, "cu un realism halucinant, amestecă mit, istorie şi actualitate", a fost laureatul Premiul Nobel pentru Literatură în 2012.

Romancierul peruan Mario Vargas Llosa, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010, pentru "cartografierea structurilor puterii şi imaginile crude ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale".

În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română, Herta Müller, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor".

În galeria marilor personalităţi distinse cu premiul Nobel pentru Literatură s-au înscris, de-a lungul anilor, oameni de cultură, precum: Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008), Orhan Pamuk (2006), Harold Pinter (2005), Elfriede Jelinek (2004), Dario Fo (1997), Toni Morrison (1993), Nadine Gordimer (1991), Gabriel García Márquez (1982), Elias Canetti (1981), Eugenio Montale (1975), Pablo Neruda (1971), Samuel Beckett (1969), Nelly Sachs (1966), Albert Camus (1957), Sir Winston Leonard Spencer Churchill (1953), Thomas Stearns Eliot (1948), Gabriela Mistral (1945), Pearl Buck (1938), Luigi Pirandello (1934), Sinclair Lewis (1930), Thomas Mann (1929), Anatole France (1921), Romain Rolland (1915), Rudyard Kipling (1907), Frédéric Mistral (1904).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani