Preoții din Botoșani atrag atenția: Sunt biserici unde nu se fac botezuri și cununii de câțiva ani

Preoții din Botoșani atrag atenția: Sunt biserici unde nu se fac botezuri și cununii de câțiva ani

Preoții din Botoșani atrag atenția asupra fenomenului îmbătrânirii populației și scăderii natalității, în special în mediul rural. Ei susțin că există foarte multe localități în care nu au mai fost săvârșite taina botezului și cea a cununiei de mai mulți ani, ca urmare a lipsei nou-născuților în comunitățile respective. În schimb, numărul deceselor din localitățile rurale mici este în continuă creștere, iar zeci de case rămân nelocuite.

"Sunt sate în care nu s-a făcut niciun botez de ani de zile. După aceea, sunt sate în care nu s-a făcut nicio cununie. Este cazul satului Popeni — George Enescu, unde de ani de zile nu s-a mai făcut o cununie. Mi-a spus părintele că a și uitat rânduiala. Asta înseamnă că acolo nu mai sunt tineri", a declarat, pentru AGERPRES, protopopul de Darabani, preotul Stelian Ciurciun.

El susține că există tendința de abandonare a satelor, dând exemplul localității Hilișeu Crișan, acolo unde Biserica Adormirea Maicii Domnului, care este monument istoric, se afla, acum câteva zeci de ani, în centrul satului, iar acum este izolată pe un deal.

La rândul său, protopopul de Botoșani, preotul Lucian Leonte, susține că situația este gravă și este generată de lipsa politicilor sociale de încurajare a nașterilor.

"Există parohii îmbătrânite, în sensul că media de vârstă a celor care fac parte din comunitatea respectivă este foarte ridicată. Din păcate, nu se înregistrează nașteri, iar acest lucru este evident. Este vizibil de la un an la altul cum parohiile se micșorează, raportându-ne la numărul de familii. În aceste condiții, în scurt timp satul va pieri", a afirmat Leonte.

Protopopul de Botoșani susține că statul ar trebui să încurajeze nașterile, pe motiv că doar astfel o nație poate supraviețui.

"Este o dramă că majoritatea femeilor nu mai nasc. Dacă o femeie naște, ea dă viață la un copil, cel mult doi. Orice mamă ar trebui să primească un salariu pentru naștere, pentru că munca depusă este mai grea decât orice altă muncă", a subliniat Lucian Leonte.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu