Presa scoțiană, grosolană după Rangers - FCSB 4-0. Cu ce i-a enervat „descreieratul” Gigi Becali pe britanici

FCSB a pierdut fără drept de apel, 0-4, meciul cu Glasgow Rangers, din Europa League, după ce a abordat partida cu rezervele. Jurnaliștii scoțieni l-au făcut praf pe Gigi Becali, catalogându-l drept „descreierat” și taxându-l pentru declarațiile făcute înainte de partidă.

Gigi Becali și-a condus echipa spre înfrângere. Foto Sportpictures

Gigi Becali și-a condus echipa spre înfrângere. Foto Sportpictures

Deranjați de atitudinea finanțatorului FCSB, care i-a ironizat în repetate rânduri și chiar a anunțat primul 11 cu trei zile înainte, scoțienii au profitat de moment pentru a veni cu replica. „Rangers – FCSB 4-0. Cerny a strălucit pe Ibrox, iar băieții lui Clement l-au făcut pe patronul cu gura mare al românilor să-și înghită cuvintele. Descreieratul Gigi Becali a spus că va ajuta echipa să-i învingă pe albaștri de pe canapeaua sa.

Gigi Becali, gură-mare

Gură-mare Becali i-a batjocorit timp de două săptămâni pe cei de la Rangers. Mai întâi, excentricul om de afaceri a declarat că o va antrena pe Steaua (n.r. FCSB) de la el din sufragerie. Apoi, cu 72 de ore înaintea meciului, în mod bizar, a anunțat primul 11 al echipei sale. Dar va avea o noapte albă, după golul lui Tom Lawrence, dubla lui Vaclav Cerny și prima reușită a lui Hamza Igamane în tricoul lui Rangers”, au scris cei de la Scottish Sun.

După înfrângerea cu Rangers, FCSB a coborât pe locul 13 în clasamentul grupei din Europa League, având 6 puncte după 3 etape.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani