Preşedintele Duterte a glumit atunci când a oferit 42 de virgine turiştilor ce vizitează Filipine (purtător de cuvânt)

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte nu a făcut decât să glumească atunci când a oferit 42 de virgine pentru a atrage turişti care să viziteze Filipine, a declarat duminică purtătorul său de cuvânt, informează dpa.

Duterte a făcut acest comentariu vineri, în timpul unui discurs la un forum de afaceri în New Delhi, India, unde a participat la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

"În mod clar, el a spus asta în glumă", a afirmat purtătorul de cuvânt prezidenţial Harry Roque. "Nu este necesar să clarificăm că aceasta a fost doar o glumă spusă de preşedinte", a subliniat el.

Duterte a făcut această glumă cu referire la modul în care organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) îşi recrutează membrii, promiţându-le drept răsplată 42 de virgine atunci când vor ajunge în rai.

"Aceasta este o ideologie total falimentară, total goală şi singurele sale obiective este să ucidă şi să distrugă pentru nimic, fără niciun rost. Iar ademenirea este aceea că atunci când mori ca martir, ajungi în rai unde te aşteaptă 42 de fecioare", a spus Duterte.

"Ei bine, dacă aş putea să fac din aceasta o ademenire şi pentru cei care ar dori să viziteze ţara mea... Dar dacă aceasta este chiar adevărat, aş prefera să am virgine aici, nu în rai", a mai spus preşedintele filipinez.

Organizaţii pentru apărarea drepturilor femeilor l-au criticat pe Duterte pentru aceste comentarii, care arată, în opinia lor, cât de lipsit de respect este el faţă de femei şi cum le tratează pe femeile filipineze ca pe nişte "obiecte sexuale lipsite de demnitate şi drepturi".

"Aceasta este o insultă faţă de femeile care muncesc din greu pentru a construi naţiunea noastră, doar pentru a fi prezentate drept nutreţ pentru turişti de către preşedinte însuşi", a subliniat într-un comunicat grupul de activiste Akbayan Women.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

3 Operațiuni secrete / avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar

4 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

5 O informație care spune multe... Ucraina e în top 3 în Europa la achizițiile de mașini Bentley