Președintele Iohannis participă duminică la Bruxelles la Summitul UE-Turcia

Președintele Klaus Iohannis, va participa duminică, 29 noiembrie a.c., la Summitul Uniunea Europeană - Turcia, care se va desfășura la Bruxelles, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Administrația Prezidențială.

Summitul de la Bruxelles are ca obiectiv consolidarea relațiilor pe multiple planuri dintre Uniunea Europeană și Turcia. Vor fi dezbătute cu prioritate aspecte legate de domeniul migrației, unde Turcia joacă un rol foarte important în controlul fluxurilor migratorii către Uniune. Vor mai fi abordate teme legate de procesul de negociere a aderării Turciei la Uniunea Europeană, precum și procesul de liberalizare a regimului de vize al Uniunii pentru cetățenii turci, menționează comunicatul Președinției.

Potrivit sursei citate, șeful statului va participa luni, 30 noiembrie, și la cea de-a XXI-a Conferință a Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care va avea loc la Paris.

La deschiderea Conferinței Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice vor lua parte șefi de stat și guvern din peste 145 de țări. Miza principală a conferinței, care se va desfășura la Paris, în perioada 30 noiembrie — 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internațional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic și aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Noul acord internațional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambițioase și obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră și să fie în linie cu ultimele descoperiri științifice și tehnologice, mai evidențiază comunicatul menționat. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă