Preşedintele Mexicului mărturiseşte că îi "face plăcere să constate declinul" lui Mario Vargas Llosa

Preşedintele Mexicului mărturiseşte că îi "face plăcere să constate declinul" lui Mario Vargas Llosa

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat miercuri că îi "face plăcere să constate declinul" laureatului Nobel pentru literatură, scriitorul peruano-spaniol Mario Vargas Llosa, din cauza sprijinului acordat de acesta dreptei latino-americane, transmite EFE.

"Mi-a făcut plăcere să ascult, observ, constat declinul lui Vargas Llosa, pentru că îl invită, aşa e lumea, continuă să creadă că este la fel, îl invită în Statele Unite la o conferinţă, toţi cei care au o gândire conservatoare din America Latină", a apreciat Lopez Obrador.

Preşedintele mexican s-a referit la participarea lui Vargas Llosa la un seminar al Fundaţiei Internaţionale pentru Libertate din statul american Florida, la care au mai asistat personalităţi precum fostul preşedinte al Ecuadorului, Lenin Moreno, şi fostul ministru de externe mexican Jorge Castaneda.

"Iar el (Mario Vargas Llosa - n.r.) ţine un discurs în care explică ce se întâmplă în America Latină, însă este un discurs care nu aduce nimic nou, doar locuri comune, şi este un discurs al înfrângerii, un discurs fără opţiuni, fără alternative (...)", a apreciat şeful statului mexican.

Scriitorul hispano-peruan, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2010, şi-a atras critici în 2021 pentru că şi-a exprimat sprijinul pentru candidata dreptei populiste Keiko Fujimori la alegerile prezidenţiale din Peru şi ulterior pentru extremistul de dreapta Jose Antonio Kast în Chile.

Lopez Obrador, care şi-a manifestat în câteva rânduri afinitatea pentru preşedintele ales al Chile, Gabriel Boric, de stânga, s-a alăturat criticilor la adresa lui Vargas Llosa.

"Încă nu se întâmplase nimic în Chile atunci când (Vargas Llosa) a susţinut acel discurs, mai erau şapte sau 15 zile până la alegerile din Chile, dar el spunea că va fi regretabil dacă în Chile va câştiga Boric", a ironizat preşedintele mexican.

Lopez Obrador şi Vargas Llosa s-au mai criticat reciproc în trecut, aşa cum s-a întâmplat în 2018, când scriitorul a avertizat că, dacă Lopez Obrador câştiga alegerile prezidenţiale din acel an, urma să se producă o "sinucidere democratică".

În ultima lună, preşedintele mexican a criticat participarea lui Vargas Llosa la un presupus "război murdar" în vederea destituirii preşedintelui Peru, politicianul de stânga Pedro Castillo.

Lopez Obrador a amintit şi recenta polemică din Franţa, unde un grup de intelectuali francezi şi-au exprimat la 9 decembrie nemulţumirea faţă de acceptarea scriitorului peruan în Academia Franceză, pentru poziţiile sale în favoarea unor politicieni de extrema dreaptă.

Vargas Llosa "este unul dintre cei mai faimoşi ideologi ai conservatorismului în America Latină. Îl numiseră deja sau era membru al Academiei Franceze şi, din cauza acestor luări de poziţie şi pentru că şi-a pierdut imaginaţia şi talentul, unii scriitori deja îşi retrăseseră susţinerea", a comentat preşedintele mexican. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”