Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, audiat la Curtea de Apel în dosarul Rompetrol

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, audiat la Curtea de Apel în dosarul Rompetrol

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a fost audiat marţi, în calitate de martor, la Curtea de Apel (CAB) Bucureşti, în dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de spălare de bani şi delapidare.

Florin Georgescu (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Audierea lui Georgescu în acest dosar a fost necesară pentru că acesta, între 1992 şi 1996, a ocupat funcţia de ministru al Finanţelor, fiind unul dintre semnatarii Hotărârii de Guvern 157/1993 privind transferarea obligaţiilor şi drepturilor ce revin părţii române din Acordul de explorare şi îmbogăţire a producţiei în perimetrul NC - 115 Libia.

"Au fost două acte normative. Primul este HG 157/1993, semnat în aprilie 1993, iar cel de-al doilea a fost un amendament adus acestei hotărâri de Guvern, semnat în ianuarie 1995. Cele două acte normative stabileau că sumele încasate de partea română, pe relaţia Libia, prin explorarea şi exploatarea de petrol merge la bugetul de stat. Eu am avizat doar hotărârea de Guvern, pentru că la momentul semnării amendamentului nu eram în ţară", a spus Florin Georgescu, în faţa instanţei.

Procurorii susţin că, după ce a intrat în vigoare această HG, preşedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, ar fi câştigat mai multe milioane de dolari de pe urma unui contract care a fost încheiat între România şi Libia.

Următorul termen al acestui dosar este 27 mai.

Dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare şi spălare de bani, a fost trimis spre soluţionare, în 24 octombrie 2013, la instanţa supremă, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti şi-au declinat competenţa în acest caz.

Decizia a fost luată după ce CAB s-a autosesizat în legătură cu competenţa judecării apelului în dosarul Rompetrol, având în vedere că Sorin Roşca Stănescu, unul dintre inculpaţii din dosar, este senator.

Ulterior, în 10 ianuarie, dosarul a fost trimis înapoi la Curtea de Apel Bucureşti pentru ca judecătorii de la această instanţă să dea un verdict în acest caz.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. El este învinuit şi de manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piaţa de capital. O altă infracţiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informaţii privilegiate, dar şi de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de el, în acest caz mai sunt inculpaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.

Senatorul Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maia Sandu rămâne președinta Republicii Moldova

2 „Dragă Cristi, te iubesc, sunt gospodină, te rog, sună-mă”

3 VIDEO Merită acest trădător o pedeapsă mai blândă pentru că a recunoscut spionajul în favoarea Rusiei?

4 Voi vedeți ce a făcut China pe o insulă „geamănă” cu Taiwanul?

5 Moartea suspectă a celor două soții ale ONG-istului Beniamin Lup. Anchete în România și Republica Moldova