
Primarul Craiovei anunță că Ministerul Dezvoltării a venit cu o propunere de reducere a 13.000 de posturi în administraţie
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat miercuri, 17 septembrie, că Ministerul Dezvoltării a venit cu o propunere de reducere a 13.000 de posturi din administrația locală.
„Este un calcul pe care l-a propus domnul ministru Cseke, bănuiesc că ştiu foarte bine cifrele, urmează să facem şi noi calculele noastre pe fiecare unitate administrative teritorială în parte”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, după discuţiile tehnice de la Palatul Victoria.
Ea a confirmat că în a doua variantă propusă de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila era vorba de 13.000 de posturi care ar urma să fie disponibilizate în administraţie.
„Noi am făcut o prezentare, săptămâna trecută, imediat după şedinţa de coaliţie, în care am spus că, dacă nu se face în baza unei analize foarte clare, a unor scheme de personal minime aprobate, ajungem în situaţia în care foarte multe primării efectiv nu vor mai putea funcţiona.
Şi mă refer aici la primăriile de comune, unde, dacă nu au în schemă minim 10 posturi, aşa cum am făcut noi estimarea, nu vor mai putea să funcţioneze, pentru că fiecare funcţionar se ocupă de altceva.
Unul este contabilul şef, altul este juristul sau secretarul, altul se ocupă de registrul agricol, altul de urbanism şi aşa mai departe. Deci, ca o primărie să fie funcţională, trebuie să existe această schemă minimă de personal”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.
Primarul Craiovei a mai spus că în şedinţă a prezentat faptul că nicio primărie nu seamănă cu alta, pentru că, din păcate, legislaţia aşa a fost.
„La sectorul 6, domnul Ciucu are măturătorii băgaţi în schema de personal, la sectorul 3 domnul Negoiţă îi are pe cei care se ocupă de spaţiile verzi, în schema de funcţionare, toti avem, până la urmă, cluburile sportive în schema de funcţionare a primăriei.
Deci, până la urmă, de unde facem aceste reduceri? Asta am spus şi eu în şedinţa tehnică de astăzi, că ar trebui făcută, pentru primăriile care nu pot să-şi asigure, de exemplu, cheltuielile de personal, o grilă foarte clară de salarizare”, a menţionat Lia Olguţa Vasilescu.
Ea a precizat că trebuie să facă Ministerul Dezvoltării această grilă de personal, în mod evident.
„Aici cei de la comune au o problemă, în sensul că în localităţile care sunt aproape de marile oraşe au avut situaţii în care, dacă nu ofereau o anumită sumă de bani, automat funcţionarii le plecau către marile oraşe. Sunt probleme care trebuie foarte, foarte bine analizate”, a spus aceasta.
Consultări la Palatul Victoria pe tema reformei administrației publice locale
Miercuri, 17 septembrie, vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au analizat împreună cu reprezentanții primarilor și consiliilor județene mai multe aspecte cuprinse în proiectul de lege pentru reforma administrației publice locale.
Potrivit unui comunicat transmis de Guvern , unul din subiectele discutate a fost „situația posturilor din administrația publică locală, în contextul obiectivului asumat de reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței activității.”
De asemenea, s-a analizat situația posturilor din unitățile administrativ-teritoriale – numărul total, ocupat și vacant, precum și distribuția pe servicii (evidența persoanei, poliția locală, asistență socială, proiecte europene etc.).
„Această analiză arată numărul posturilor ocupate în funcție de serviciile publice pe care le oferă, precum evidența persoanei, poliția locală, asistență socială, asigurarea derulării proiectelor finanțate din fonduri europene etc.”, explică instituția citată.
În timpul discuțiilor, s-a propus îmbunătățirea grilei de personal în funcție de numărul de locuitori și redimensionarea structurilor interne pentru creșterea eficienței serviciilor publice. De asemenea, s-a discutat continuarea finanțării proiectelor din fonduri naționale și europene, prioritizând proiectele PNRR și asigurând predictibilitate pentru Programul Anghel Saligny.
Continuarea investițiilor din fonduri naționale și europene a fost un alt subiect aflat pe agenda consultărilor de astăzi. Reprezentanții Guvernului au menționat că finanțarea proiectelor susținute prin PNRR va fi prioritizată și că se va asigura predictibilitate și transparență pentru susținerea investițiilor din Programul Anghel Saligny.
Sursa: adevarul.ro